150679 – 06062019 – Un grup de crimă organizată implicat în frauda cu bilete de cale ferată a fost eliminat printr-o acțiune comună a autorităților britanice și române. Operatiunea comună care a avut loc în această dimineață a fist sprijinită de Europol prin desfășurarea unui birou mobil în România în timpul acțiunii. Eurojust a sprijinit anchetele penale naționale prin crearea unei echipe comune de anchetă (JIT) între Regatul Unit și România, care a beneficiat de o finanțare substanțială.
Percheziții au avut lic simultan la adrese din Marea Britanie și România. 16 persoane au fost arestate la Londra și una în Leicester (Regatul Unit). Liderul gruparii, suspect în acest moment, a fost arestat în România.
Investigația a început în urmă cu 12 luni, cand Poliția Britanică de Transport a început verificarea unei grupari suspectata de contrafacerea cardurilor de călătorie pentru rețeaua de căi ferate. In anchetă, polițiștii englezi au colaborat cu Direcția de Investigații și Crime Organizate din România și cu Poliția Română. Reprezentanții căilor ferate britanice au detectat biletele false și au alertat autoritățile care au lansat această investigație cuprinzătoare, cu sprijinul României, Europol și Eurojust.
Ancheta a arătat că pierderile totale înregistrate de autoritățile britanice de transport au fost aproape de 20 de milioane de euro. Membrii grupării sunt acuzați de fraudă, participare la o organizație criminală și criminalitate informatică.