Sorin Roșca Stănescu
150441 – 19052019 – Din cel puțin două mișcări consecutive de mare maestru, țarul Rusiei, Vladimir Putin l-a extras pe sultanul Turciei Recep Erdogan din alianța acestuia cu NATO. Acum se joacă finala mare. Șahul la rege, adică la Donald Trump, a fost dat. Chiar ieri. Printr-un anunț care face înconjurul mapamondului. S-a perfectat înțelegerea prin care Turcia va achiziționa sistemul de apărare rusesc S-400, urmând să producă în colaborare cu partenerii de la Moscova și generația următoare, S-500.
Pentru NATO în general și pentru Statele Unite în special această mutare comună a Rusiei și Turciei reprezintă fără nicio exagerare cea mai mare provocare geopolitică din ultimele decenii, care s-ar putea să aibă un impact chiar mai mare decât anexarea Crimeei.
Turcia este al doilea cel mai important și cel mai puternic membru NATO după Statele Unite. Potența militară fenomenală a Turciei precum și exepționala poziție geostrategică au reprezentat până în prezent un atu de primă mărime al NATO, dar și al Statelor Unite, care, cu ajutorul Turciei, au putut controla Marea Neagră și Marea Mediterană și uriașe zone terestre din Europa și Asia. Pierderea Turciei va fi ireparabilă. Și poate conduce la desființarea NATO. Organizație care oricum scârțâie grav, mai ales prin polul ei franco-german.
Aparent, ce face guvernul Turciei? Face pur și simplu o achiziție militară de mare anvergură, pe care o motivează, dacă o mai motivează, prin rațiuni comerciale. Erdogan susține că sistemul de rachete rusesc S-400 și cu atât mai mult sistemul proiectat, S-500 dincolo de faptul că sunt extrem de performante, sunt și perfect compatibile cu celelalte sisteme de apărare și de atac furnizate de Statele Unite armatei turce. Mai mult chiar, Erdogan susține că aceste sisteme sunt compatibile și cu aeronavele multirol F-35, pe care are intenția să le achiziționeze din Statele Unite într-un număr imens de 100 de aparate. În fine, prețul echipamentelor militare din Rusia este mai convenabil. Nemailuând în calcul faptul că, prin contractul cu Putin, Erdogan are șansa de a achiziționa una dintre cele mai perfecționate tehnologii în materie de apărare. Așa o fi. Numai că Statele Unite, atât de prudente în ceea ce privește acordarea accesului la înaltă tehnologie altor state, nu-și mai pot permite în aceste condiții – și enunțul a și fost făcut de Washington – să-i livreze Turciei cele 100 de aeronave F-35 invizibile. Practic, cele două anunțuri, cel de la Ankara și cel de la Washington, îngheață relațiile geopolitice între cele două state, prefațând chiar ruperea acestora.
O paranteză despre România, înainte de a dezvolta în forță acest subiect. Cu chiu cu vai, târâș-grăbiș, România reușește să achiziționeze treptat un număr mic de aeronave multirol F16, niște zdrențe în comparație cu F-35 și nici măcar în ceea ce privește mentenanța acestora, Statele Unite nu ne-au oferit vreun contract de cooperare. Iar noi avem pretenția că suntem unul dintre cei mai importanți parteneri strategici militari ai Statelor Unite.
Mă întorc la tema principală. În condițiile în care Turcia face pași atât de importanți într-o alianță militară cu Rusa, întreaga construcție NATO se zdruncină din temelii. Să nu ne ascundem după degete. NATO nu s-a constituit pentru a apăra statele membre și în primul rând Statele Unite de vreun ipotetic inamic din Africa Centrală. Nici pentru state din Orientul Mijlociu, oricât de periculoase ar fi ele. Nici pentru China, despre care nici măcar nu se bănuia că are intenția să acapareze în forță, dar fără violență, uriașul spațiu geostrategic al Mării Chinei de Sud. NATO a fost creat pentru ca statele membre să dispună de cea mai importantă forță defensivă și ofensivă din istorie, de natură să contracareze expansionismul sovietic. Iar acum există numai și numai ca o contrapondere a expansionismului și militarismului Federației Ruse. Dacă piesa cea mai importantă NATO, Turcia schimbă partenerul și se aliază cu Federația Rusă, atunci e de rău. Se schimbă întreaga balanță a puterii, consecințele fiind extrem de greu de evaluat. Și aici intervine șansa sau neșansa României.
Pe flancul estic, România este în mod indiscutabil cea mai importantă piesă NATO. În ciuda precarității sistemului ei de apărare. Dintre Norvegia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Bulgaria și România, două piese sunt de cea mai mare rezistență în viziunea strategilor de la Washington. Cele două piese sunt Polonia și România. Uluitoarea mișcare făcută de noul tandem Erdogan-Putin va muta întreg centrul de greutate al liniei defensive NATO din această parte a lumii în direcția României. Fără a avea pretenția că vom putea înlocui vreodată prin forță militară și prin poziție geostrategică Turcia, suntem în același timp, în caz de nevoie, singurul substitut posibil. Ceea ce înseamnă o șansă pentru ca Statele Unite să decidă să ușureze povara economică de pe umerii României și să ajute Armata noastră să se înarmeze rapid. O a doua consecință, în același context, ar fi transferul de înaltă tehnologie în România și crearea aici, în cooperare cu partenerii de peste Ocean, a unei uriașe platforme de fabricare a unor componente militare vitale pentru un război modern. A treia consecință ar putea fi o mișcare absolut spectaculoasă și anume relocarea în România a bazei militare de bombe termonucleare de la Isirlik. Probabil în Dobrogea. Sau chiar la Deveselu. În acest context, pot exista și consecințe politice, dacă știm să profităm de toate circumstanțele și oportunitățile pe care geopolitica mare ni le pune a dispoziție. Cea mai relevantă consecință politică ar putea fi ca Statele Unite, pentru a avea în noi un aliat mai consecvent și mai sănătos, să renunțe de a ne mai trata ca pe o colonie. Este mai greu să ai un aliat dotat cu coloană vertebrală, dar în istorie s-a dovedit că este mai eficient.
Cum de s-a ajuns în această situație, care produce cea mai mare răsturnare geopolitică de după încheierea primului Război Rece, vom avea ocazia să explicăm într-un alt demers editorial.
P.S.: Cei doi timpi ai mișcării lui Putin, care a întors pe dos tabla de șah în jocul geostrategic, sunt în ordine: 1). Prevenirea lui Erdogan legat de lovitura de stat pusă la cale împotriva sa, în timp ce Washingtonul a rămas în expectativă, dând chiar de înțeles că ar susține eliminarea de la putere a lui Erdogan și 2). Parteneriatul militar Moscova-Ankara, anunțat chiar ieri și care dă literalmente foc casei de nebuni a lumii.
