150540 – 28052019 – Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul ANOFM, în primele 4 luni ale anului 2019 au fost încadrate 94.639 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 aprilie 2019, 40.578 au peste 45 de ani, 22.547 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 17.876 au între 25 și 35 de ani, iar 13.638 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 8.583 tineri NEET).
Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (54.779), numărul femeilor fiind de 39.860.
În funcţie de rezidenţă, 49.759 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 44.880 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (31.949), profesionale (21.805), gimnaziale (21.393), 8.556 fiind cu studii universitare.
Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul ANOFM în primele 4 luni ale anului 2019, 58.707 (62,03%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.
Un clasament cu cele mai multe persoane angajate arată că municipiul București ocupă primul loc (7.044), urmat de Timiș (6.218), Suceava (5.672) și Neamţ (4.765).
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
În primele patru luni ale anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 198.392 persoane.