Acasă Social Educatie Mediul universitar, implicat în dezvoltarea durabilă

Mediul universitar, implicat în dezvoltarea durabilă

László Borbély: Doresc să înființăm cât mai rapid Consiliul consultativ pentru dezvoltare durabilă

DISTRIBUIȚI

  150558 – 29052019 –     Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, în parteneriat cu Universtatea Babeș-Bolyai, a organizat la Cluj-Napoca evenimentul cu tema ”Educația pentru dezvoltare durabilă în cadrul învățământului superior”. Conferința a reunit peste 70 de reprezentanți de seamă din 20 de universități din aproximativ 10 mari orașe.

            ”Contribuția mediului academic la implementarea Agendei 2030 este un factor cheie pentru succesul acesteia. În primul rând, o societatea sustenabilă se construiește cu educație de calitate, care este și unul dintre Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă. În același timp, am întâlnit foarte mulți oameni bine pregătiți a căror expertiză este necesară pentru a pune în practică Agenda 2030. De aceea, îmi doresc să înființăm cât mai rapid Consiliul consultativ din care să facă parte acești specialiști”, a declarat László Borbély.

             Prin acest eveniment, organizatorii și-au dorit să exploreze oportunitățile pe care dezvoltarea durabilă le aduce mediului universitar, cât și modul în care învățământul superior poate promova o educație de calitate și pentru dezvoltare durabilă, în spiritul Agendei 2030. Astfel, a fost adusă în discuție inclusiv profesia de „expert în dezvoltare durabilă”, care deschide noi perspective pentru tineri, dar și noi orizonturi de cercetare.

            La baza dezbaterilor a stat și un Document de reflecție privind educația pentru dezvoltare durabilă la nivelul învățământului superior din România, care se regăsește în integralitate pe dezvoltaredurabila.gov.ro. Conform acestuia, rolul învățământului superior în contextul dezvoltării durabile include educarea studenților, ajutându-i să dobândească cunoștințe despre lumea în care trăiesc și despre interacțiunea complexă dintre factorii economici, sociali și de mediu, identificarea soluțiilor tehnice și sociale la provocările prezentate de dezvoltarea durabilă și asumarea poziției de catalizator al învățării despre dezvoltarea durabilă, dincolo de barierele învățământului superior, prin realizarea unor schimburi de cunoștințe și idei cu comunitățile locale, mediul de afaceri, guvern și alte autorități.

             În cadrul Conferinței au mai susținut discursuri secretarul de Stat Ioan Groza, din cadrul Ministerului Educației Naționale, prorectorul Universităţii Babeș-Bolyai, Bálint Markó, precum și vicepreşedintele Senatului UBB, József Benedek, rectorul Universității „Ovidius”, Sorin Rugină, prorectorul Corneliu Iațu, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza din Iași”, cât și Dalina Dumitrescu, prorector, Academia de Studii Economice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.