150560 – 29052019 – Avand in vedere sosirea la Bucuresti, in data de 31 mai, a Sanctitatii Sale Papa Francisc, eveniment care face parte din vizita apostolica a Suveranului Pontif in Romania, care va avea loc in perioada 31 mai – 2 iunie, pe teritoriul Capitalei va functiona un plan integrat de securitate de cel mai înalt grad, considerat ca fiind unul identic cu cel întâlnit la o vizită a președintelui SUA.
Vizita de trei zile a Papei Francisc vine la două decenii după cea a Papei Ioan Paul al II-lea şi este a doua călătorie apostolică a unui Suveran Pontif în România.
Primaria Capitalei, prin directiile de specialitate, contribuie la organizarea acestui eveniment istoric astfel:
Politia Locala va suplimenta numarul echipajelor din teren atat pentru fluidizarea traficului, cat si pentru asigurarea ordinii si sigurantei publice, in special in zonele foarte aglomerate. Sunt mobilizati aproximativ 400 de politisti locali.
Echipe mobile ale Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București vor fi permanent pe teren, si vor distribui apa plata in zonele unde vor avea loc manifestarile și vor acorda sprijin tuturor celor care vor avea nevoie.
Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București a adoptat un plan de măsuri pentru cele 19 spitale pe care le administreaza, ce se va aplica chiar de joi, 30 mai. Astfel, în toate unitățile spitalicești administrate de ASSMB se va asigura serviciul de gardă consolidat cu garda de specialitate, iar echipe mixte ASSMB-spitale vor coordona activitățile 24/24 ore.
Se va suplimenta numarul operatorilor de salubritate si vor fi amplasate 250 de toalete ecologice in zonele aglomerate.
Credincioşii vor putea urmări slujba pe mai multe ecrane
Credincioşii care nu şi-au rezervat locuri în catedrală vor putea urmări slujba pe cele trei ecrane ce vor fi instalate lângă catedrala Sf. Iosif. Alte două ecrane vor fi amplasate pe Calea Victoriei, două în Piaţa George Enescu şi doua ecrane în Piaţa Revoluţiei, la Memorialul Renaşterii.
Restrictii de circulatie
Avand in vedere afluxul foarte mare de pelerini si turisti care vor veni în Capitală, autoritatile estimand un numar de aproximativ 50.000 de persoane – pe durata vizitei, pe teritoriul Capitalei funcționează planul integrat de securitate pentru vizitele oficiale ale șefilor de stat. Sunt mai multe locații pentru care instituțiile abilitate au stabilit restricții majore de acces și circulație, în special în zonele Palatul Patriarhiei Ortodoxe Române, Noua Catedrala Ortodoxă a Neamului și Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif.
Vă prezentam restricțiile de trafic din Capitala, care au fost aprobate in cadrul Comisiei de Avizare a Adunarilor Publice :
Începând cu data de 30 mai 2019, ora 18.00 se vor interzice opririle și staționările vehiculelor, în următoarele zone: zona Fântâna Miorița, alveolele Kiseleff din zona Monumentului Infanteristului, Piața Victoriei parcarea TNT, Calea Victoriei între Piața Victoriei și Bd. Regina Elisabeta, Bd. Regina Elisabeta (inclusiv alveolele destinate parcărilor), Piața Mihail Kogălniceanu, Bd. Eroilor, Bd. Eroii Sanitari, Bd. Marinescu între Șos. Cotroceni și Piața Eroilor, Bd. Știrbei Vodă între Calea Plevnei și str. Berzei (banda I către str. Luterană), str. Constantin Stahi (începând cu data de 30 mai 2019, ora 08.00, până la data de 02 iunie 2019, ora 10.00), Piața Papa Ioan Paul al II-lea, Bd. Schitu Măgureanu (stânga/dreapta), Splaiul Independenței între Pod Izvor și Pod Șerban Vodă, str. Vasile Pârvan, str. Berzei între Calea Plevnei și str. Știrbei Vodă, str. Știrbei Vodă între str. Berzei și Calea Victoriei.
1. Eveniment Palatul Cotroceni
– între orele 11.30 – 13.30, se vor aplica următoarele restricții de trafic auto după cum urmează: Bd. Marinescu, între Șos. Cotroceni și Piața Eroilor;
– începând cu data de 30 mai 2019, orele 20.00, se va interzice oprirea și staționarea autovehiculelor pe Bd.Marinescu, Șos.Geniului parcarea adiacentă Palatului Cotroceni și Platoul Academiei Militare (Piața Eroilor).
2. Nunțiatură Apostolică
· În perioada 30 mai 2019 – 2 iunie 2019, se vor aplica următoarele restricții de trafic auto pe str. Pictor Stahi, Piațeta Papa Ioan Paul al II-lea precum și interzicerea opririlor și staționarea vehiculelor pe Bd. Schitu Măgureanu între Constantin Stahiși str. Știrbei Vodă.
· În perioada 30 mai 2019, ora 18.00 – 31 mai 2019, ora 21.00 pe Bd. Schitu Măgureanuîntre Splaiul Independentei și str. Știrbei Vodă, precum și pe str. Știrbei Vodă între str.Popa Tatu și str. Luterană, se va interzice oprirea și staționarea autovehiculelor.
· Începând cu data de 30 mai 2019, ora 20.00 până pe data de 2 iunie 2019, ora 12.00,s e va interzice oprirea și staționarea vehiculelor pe Intrarea Aurora.
3. Activitate comună Catedrala Patriarhală – Patriarhia Română (Arhiepiscopia Bucureștilor) și Arhiepiscopia Romano-Catolică de București
În data de 29 mai 2019, începând cu ora 22.00, se interzic opririle și staționările vehiculelor pe Aleea Colina Bucuriei, Str. Bibescu Vodă, Splaiul Unirii – zona Horoscop, Bd. Unirii și Piața Unirii.
De asemenea, vor fi restricționate opririle și staționările pe Bd. Unirii, între Bd. Regina Maria și Piața Constituției, ambele sensuri; în Piața Constituției inclusiv cele două bretele; Bd. Libertății între Bd. Națiunile Unite și rondul George Coșbuc; Bd. Națiunile Unite între Bd. Libertății și str. Izvor; Calea 13 Septembrie, între Bd. Libertății și str. Tudor Vladimirescu/Panduri; Piața Arsenalului; str. Izvor; str. Hașdeu; cele două bretele de acces către sediul Academiei Române de pe Calea 13 Septembrie; str. Dr. Staicovici și Dr. Vitzu pe o porțiune de 50 de metri dela intersecțiile cu str. Izvor.
4. Catedrala Mântuirii Neamului
În perioada 30 mai 2019, ora 20.00 – 31 mai 2019, ora 21.00, se interzice oprirea și staționarea autovehiculelor în Piața Arsenalului, str. Izvor, Bd. Națiunile Unite.
5. Catedrala Sfântul Iosif
· Începând cu data de 28.05.2019, ora 20.00, vor fi interzise opririle și staționările în scuarul situat la intersecția str. Berthelot cu str. Luterană.
· În perioada 30 mai 2019, ora 8.00 – 31 mai 2019, ora 22.00, vor fi interzise opririle și staționările vehiculelor pe str. Banului între Budișteanu și Calea Victoriei, totodată se va restricționa traficul rutier pe str. Banului, începând cu ora 20.00 până pe 31 mai 2019, ora 22.00.
· Începând cu data de 29.05.2019, ora 20.00, vor interzice opririle și staționările pe str. Luterană, între str. Berthelot și str. Știrbei Vodă; str. Berthelot între Spiru Haret și Calea Victoriei, str. General Budișteanu între str. Berthelot și str. Calea Grivi ei, str. Teodor Aman, str. Spiru Haret, intrarea Sfântul Sava.
· Începând cu data de 30 mai 2019, ora 20.00, parcarea situată pe str. George Enescu cu Calea Victoriei doar în zona locurilor publice de parcare precum și parcarea situată în dreptul Palatului Știrbei Vodă în zona intersecției cu Calea Griviței vor fi eliberate.
· Începând cu data de 30 mai 2019, ora 19.00, se va interzice oprirea și staționarea vehiculelor în parcarea Sălii Palatului precum și pe breteaua Kretzulescu precum și pe breteaua Știrbei (Auditorium); pe str. Ion Câmpineanu între str. Luterană și str. Walter Mărăcineanu.
5. Piața George Enescu
Începând cu data de 30 mai 2019, ora 07.00, vor fi eliberate următoarele parcări:
Ø parcările de pe str. Benjamin Franklin între Calea Victoriei și str. Nicolae Golescu;
Ø breteaua care face legătura între str. Benjamin Franklin și str. Episcopiei, pe str. Constantin Esarcu;
Ø parcarea din zona Episcopiei cu str. George Clemenceau precum și pe str. Episcopiei până pe Calea Victoriei, str. Valter Mărăcineanu (Aleea Biserica Kretzulescu) de la Calea Victoriei până pe Ion Câmpineanu, str. Știrbei Vodă breteaua adiacentă de la intersecția Lutherană până pe Calea Victoriei;
Ø parcarea aferentă Sălii Palatului, str. Dem I. Dobrescu între str. Boteanu și Calea Victoriei (aceasta va fi eliberată începând cu data de 28 mai 2019, ora 20.00);
Ø parcarea de pe str. Academiei între Ion Câmpineanu și Dem I. Dobrescu adiacent Monumentului Renașterii.