Acasă Externe Agenda Europeana Bazele viitorului comun al Uniunii Europene se vor pune la Sibiu

Bazele viitorului comun al Uniunii Europene se vor pune la Sibiu

DISTRIBUIȚI

150314 – 07052019 – La 9 mai 2019, liderii UE se vor întâlni la Sibiu, după cum a sugerat președintele Juncker în discursul său din 2017 privind starea Uniunii, pentru a discuta viitoarea agendă strategică a UE pentru perioada 2019-2024.

Aceștia vor discuta despre provocările și prioritățile UE în perspectiva următorilor ani. Agenda actuală a fost convenită în iunie 2014 de Consiliul European și a fost transpusă în cele 10 priorități politice ale Comisiei Juncker. După cinci ani, eforturile de punere în aplicare a acestor priorități s-au materializat în rezultate concrete pentru cetățeni, în pofida unor dificultăți neprevăzute, care continuă să reprezinte provocări serioase pentru Uniunea noastră. Plecând de la recomandările de politică privind modul în care Europa își poate modela viitorulCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedent prezentate săptămâna trecută, Comisia analizează astăzi realizările din ultimii cinci ani.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „În momentul preluării mandatului, spuneam că este ultima noastră șansă de a le arăta europenilor că Uniunea acționează pentru ei. În ultimii cinci ani am lucrat necontenit pentru a onora promisiunile pe care le-am făcut. În unele domenii, cred că am depășit așteptările, însă în altele, este posibil ca acestea să nu fi fost atinse. Am convingerea însă că am acționat întotdeauna în domeniile în care miza a fost cea mai importantă. Acum UE trebuie să privească înainte, să învețe din experiența trecutului și să valorifice reușitele. Trebuie să dăm dovadă de și mai multă ambiție și să ne axăm și mai mult decât până acum pe ceea ce contează.”

Cele 10 priorități ale Comisiei Juncker s-au axat pe aspectele care contează cel mai mult pentru europeni: revigorarea pieței locurilor de muncă, relansarea creșterii economice și a investițiilor, consolidarea echității sociale, gestionarea migrației, reducerea amenințărilor la adresa securității, deblocarea potențialului tranziției digitale și energetice, consolidarea rolului UE pe scena internațională și sporirea transparenței și a legitimității democratice.

Până în vara anului 2018, Comisia Juncker prezentase toate propunerile legislative pe care se angajase să le prezinte la începutul mandatului său. În total, Comisia a formulat 471 de noi propuneri legislative și a preluat alte 44 de propuneri care fuseseră prezentate în cursul mandatelor anterioare ale Comisiei. Dintre acestea, 348 de propuneri au fost adoptate sau aprobate de Parlamentul European și de Consiliu în cursul actualului mandat.

Comisia a publicat astăzi o serie de 20 de fișe informative care demonstrează modul în care UE a reușit să își onoreze angajamentele asumate în 2014 în cadrul agendei strategice a Consiliului European și în cele 10 priorități politice ale Comisiei Juncker.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a prezentat o serie de recomandări de politică privind modul în care Europa își poate modela viitorul într-o lume tot mai nesigură și multipolară. Comisia a recomandat ca agenda strategică a UE pentru perioada 2019-2024 să se concentreze asupra a 5 dimensiuni principale:

  • o Europă care protejează, deoarece, în contextul mondial actual, pacea înseamnă putere;
  • o Europă competitivă care investește în tehnologiile viitorului și sprijină cele mai importante atuuri ale noastre: piața unică, industria noastră și moneda noastră comună;
  • o Europă echitabilă care susține principiile fundamentale ale egalității, statului de drept și justiției sociale în lumea modernă;
  • o Europă durabilă care își asumă o poziție de lider în ceea ce privește dezvoltarea durabilă și combaterea schimbărilor climatice
  • și o Europă influentă care urmărește să susțină și să adapteze la provocările prezentului sistemul bazat pe norme, care ne-a fost util atât de mult timp.

Liderii UE-27 care se reunesc la Sibiu pot acum, pe baza acestor elemente, să definească o nouă orientare politică și noi priorități pentru UE înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din 23-26 mai 2019 și a schimbării conducerii politice a instituțiilor UE pe care o vor antrena acestea.

Președintele Juncker va reprezenta Comisia Europeană la reuniunea informală a șefilor de stat sau de guvern ai UE-27 care va avea loc la Sibiu, în data de 9 mai 2019. Înaintea summitului, va participa, alături de președintele României, Klaus Iohannis, la un dialog cu cetățenii care se va desfășura la ora 18:00 CET, în data de 8 mai 2019.

Comisarii Thyssen și Navracsics vor fi, de asemenea, la Sibiu, în România, pentru a inaugura evenimentul pentru tineret intitulat „Să modelăm împreună viitorul Europei (link is external)” și pentru a participa la ceremonia de decernare a premiilor pentru concursul de fotografie #MySocialEurope. De asemenea, comisarul Navracsics va înmâna premii câștigătorilor concursului lunar de fotografie având ca temă „My magical European Solidarity Corps moment”.

În urmă cu cinci ani, Consiliul European a definit o amplă agendă strategică pentru Uniune într-o lume în schimbare. Aceasta a fost ulterior transpusă în cele 10 priorități politice ale președintelui Jean-Claude Juncker, dezvoltate în campania sa electorală și în dialogurile cu statele membre și cu Parlamentul European. De atunci, Comisia Juncker a înregistrat rezultate bune în ceea ce privește punerea în aplicare a agendei sale strategice.

Pentru următorul ciclu politic, UE are nevoie de obiective noi, ambițioase, realiste și bine definite.

În martie 2017, în contextul celei de a 60-a aniversări a Tratatelor de la Roma, Comisia a publicat Cartea albă privind viitorul Europei. Aceasta a prezentat cinci scenarii posibile pentru viitorul Uniunii Europene cu 27 de state membre. Cartea albă a constituit punctul de plecare al unei ample dezbateri cu privire la viitorul Europei, care poate servi acum drept sursă de inspirație pentru principalele priorități politice ale următoarei agende strategice. Punctele de vedere ale cetățenilor au fost exprimate în cadrul a aproximativ 1 600 de dialoguri cu cetățenii și de consultări cetățenești.

În discursul său din 2017 privind starea Uniunii, președintele Juncker a prezentat o foaie de parcurs care detaliază principalele etape către o Uniune mai unită, mai puternică și mai democratică. Pe această bază, liderii naționali s-au întâlnit la Tallinn, în Estonia, și au convenit asupra unei „agende a liderilor”, care cuprinde lista celor mai presante probleme și provocări pentru care ar trebui identificate soluții înaintea alegerilor europene din 2019.

La 9 mai 2019, liderii UE se vor reuni la Sibiu, în România, și se preconizează că vor marca punctul culminant al acestui proces printr-un angajament reînnoit față de o Uniune Europeană care își ține promisiunile în ceea ce privește aspectele cu adevărat importante pentru cetățeni. Liderii UE vor reflecta asupra aspirațiilor politice ale Uniunii și vor pregăti agenda strategică pentru următorii cinci ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.