150288 – 06052019 – Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre ale Schengen au depistat, în ultima lună, peste 2.800 de persoane, 302 autovehicule și peste 200 de documente care făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.
Pe parcursul lunii aprilie au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre 1.678 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Dintre acestea, polițiștii români au pus în aplicare 82 de mandate europene de arestare, au depistat 218 persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 457 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și alte 41 care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 145 de documente, găsite 8 plăcuțe de înmatricultare și descoperite 263 de autovehicule căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, 1.130 de persoane, căutate de autorităţile române, au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii. Dintre acestea, 139 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 105 erau semnalate de România ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 78 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 28 erau semnalate dispărute de autorităţile române.
Totodată, partenerii străini au identificat, pe teritoriul lor, 39 de autovehicule căutate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale și 57 de documente semnalate de România.