Acasă Stiri Locale Bucuresti-Ilfov Vin eco-voucherele 

Vin eco-voucherele 

DISTRIBUIȚI
Primarul General, Gabriela Firea, conduce sedinta ordinara a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, joi 22 februarie 2018, la sediul Primariei Generale din Bucuresti. ALEXANDRA PANDREA / MEDIAFAX FOTO

150021 – 06042019 – Primaria Capitalei va semna in curand contractul cu operatorul economic care a castigat licitatia privind tiparirea eco-voucherelor aferente ”Programului de stimulare a eliminarii din traficul bucurestean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare”, contratul aflandu-se pe circuitul de avizare al institutiei.

Dupa semnarea acestui contract, Primaria Capitalei va publica pe site-ul propriu sectiunea ”Eco-voucher in schimbul unui autovehicul uzat”, lista beneficiarilor si va lansa comanda pentru tiparirea carnetelor cu eco-vouchere catre prestator.

Acestea vor ajunge in posesia beneficiarilor in termen de 15 zile lucratoare de la data transmiterii de catre Primaria Municipiului Bucuresti a comenzii de tiparire si vor fi distribuite prin curier, care va avea obligativitatea contactarii telefonice prealabile a destinatarului, cu incercarea livrarii plicului de minimum 3 ori.

In paralel cu demararea distribuirii eco-voucherelor, Primaria Capitalei va publica pe site-ul propriu lista magazinelor partenere in care beneficiarii programului vor putea utiliza aceste eco-vouchere.

In ceea ce priveste numarul dosarelor acceptate in Program, in urma verificarii conformitatii documentelor depuse la PMB de catre proprietarii de autovehicule uzate acceptati in Program, a rezultat un numar de 4.193 de proprietari eligibili, viitori beneficiari de eco-vouchere, din totalul de 4.241 de dosare depuse, prin urmare 48 de dosare au fost respinse.

Subliniem faptul ca cele 48 de dosare au fost respinse intrucat participantii nu au respectat termenele prevazute in regulament.

Astfel, au existat cazuri in care proprietarii acceptati in Program si-au casat autovehiculul uzat inainte de data publicarii  „Listei celor 5.000 de proprietari acceptati in Program”, respectiv data de 23.11.2018, cat si proprietari care si-au casat/ radiat autovehiculul sau si-au depus dosarul de acordare eco-voucher dupa data de 21.02.2019, data limita pentru casarea/ radierea si depunerea documentelor la Centrul de Informare si Documentare pentru Relatia cu Cetatenii al Primariei Capitalei.

Respectarea acestor termene a reprezentat o conditie obligatorie de eligibilitate prevazuta in Regulamentul Programului. Prin urmare, casarea autoturismelor inainte de data de 23.11.2018 sau dupa data 21.02.2019, precum si depunerea dosarelor dupa acest termen au dus la excluderea din Program.

Voucherele vor putea fi folosite pentru achizitionarea unui automobil nou, non-diesel, cu norma de poluare Euro 6, sau a altor mijloace de transport cu grad redus de poluare, Euro 6 sau electrice (de exemplu motociclete, mopede, biciclete electrice etc) si nu se pot cumula cu tichetele oferite in cadrul Programului Rabla.

De asemenea, persoanele care nu doresc sa isi mai cumpere o alta masina vor avea posibilitatea sa isi achizitioneze electronice sau electrocasnice din magazinele partenere in program, cu respectarea prevederilor Regulamentului Programului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.