Acasă Economie Trei mari proiecte importante pentru investiţii în infrastructură

Trei mari proiecte importante pentru investiţii în infrastructură

DISTRIBUIȚI

  150121 – 15042019 – Guvernanţii au semnat duminică, la Palatul Victoria, trei mari proiecte importante pentru investiţii în infrastructură. Printre acestea se numără secțiunea 1 din autostrada Sibiu – Piteşti. Cei 13 km vor fi finalizați în patru ani, iar valoarea contractului ajunge la 129 milioane de euro fără TVA, adică 10 milioane de euro pe kilometru De asemenea, urmează să fie construit și Lotul 3 din Centura Bucureştiului, care se va întinde pe o distanţă de aproximativ 18 km. Compania elenă care a câștigat licitația va primi 180 milioane de euro. A fost făcut un pas înainte și pentru deblocarea Magistralei 5 de metrou.

            Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că tronsonul Râul Doamnei – Eroilor va fi automatizat şi pus în funcţiune de anul viitor. Primul contract încheiat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A – CNAIR cu Compania Porr Construct SRL vizează realizarea Secţiunii 1 Sibiu – Boiţa (km 0+000 – km 13+170) din Autostrada Piteşti – Sibiu.

            Valoarea contractului este de 612.647.863,38 lei fără TVA, echivalentul a 129 milioane de euro fără TVA, având un cost/ km de 10 milioane de euro fără TVA. Lungimea totală a Secţiunii 1 Sibiu – Boiţa este de 13,17 km. Durata de realizare a acestui contract este de 48 luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare si 36 luni pentru execuţia lucrărilor. Garanţia lucrărilor este de 10 ani (120 luni).

            Al doilea contract semnat de către CNAIR  şi Asocierea AKTOR S.A. – Grecia – Euro Construct Trading 98 S.R.L. România se referă la proiectarea şi execuţia Lotului 3 al Autostrăzii Centură Sud a Municipiului Bucureşti. Valoarea contractului este de 853.422.022,52 lei, fără TVA (echivalentul a 180 milioane de euro). Lotul 3 al autostrăzii de Centură Bucureşti Sud va avea o lungime de aproximativ 18 km şi este format din două sectoare de 15,46 km, respectiv 2,5 km.

            Durata de realizare a contractului este de 42 luni, din care 12 luni pentru proiectare şi 30 luni (2,5 ani) pentru execuţia lucrărilor.

            Autostrada de Centură Bucureşti Sud va asigura conexiunea dintre autostrada A1 (Bucureşti – Piteşti) şi A2 (Bucureşti – Constanţa), pe coridorul IV Pan European.

Premierul Viorica Dăncilă: ”Am reuşit să asigurăm finanţarea europeană necesară, în pofida faptului că unii oameni politici români au încercat la Bruxelles să blocheze fondurile europene pentru acest proiect foarte important pentru Capitală şi pentru România”.

            Al treilea contract a fost cel semnat de Metrorex şi ALSTOM TRANSPORT S.A. și are în vedere furnizarea ”Sistemului de siguranţă şi automatizare a traficului, inclusiv echipamentul de siguranţă îmbarcat pe tren şi sistemul de informare dinamică (inclusiv sonorizare) pentru Magistrala 5. Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera) inclusiv, Staţia şi Depoul Valea Ialomiţei. Contractul, în valoare de 112.923.292,72 lei, fără TVA, va avea o perioadă de execuţie de nouă luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.