150014 – 05042019 – Premierul britanic Theresa May i-a trimis, vineri, o scrisoare președintelui Consiliului European, Donald Tusk, prin care îi cere o amânare a retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană până în 30 iunie, potrivit Reuters.
„Marea Britanie propune ca această perioadă să se încheie pe 30 iunie 2019”, i-a transmis Theresa May președintelui Consiliului European.
Premierul britanic menționează că dacă până la această dată va fi aprobat un acord, Marea Britanie va propune ca extinderea Brexitului să se încheie mai devreme.
„Guvernul ar putea să aprobe o perioadă pentru ratificare, care să permită Marii Britanii să se retragă din Uniunea Europeană până la 23 mai 2019 și astfel să nu participe la alegerile pentru Parlamentul European, însă va continua să facă pregătiri respectabile pentru aceste alegeri, în condițiile în care acest lucru nu se va întâmpla”, a declarat Theresa May.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a făcut o ofertă de amânare ”flexibilă” de 12 luni a datei ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană.
Conform planului președintelui Consiliului European, Marea Britanie ar putea părăsi Blocul comunitar mai devreme de 12 luni dacă Parlamentul aprobă un acord.
Sugestia lui Donald Tusk ar trebui să primească întâi aprobarea liderilor Uniunii Europene, în cadrul summitului UE de săptămâna viitoare.
Prim-ministrul britanic Theresa May și liderul opoziției, Jeremy Corbyn, vor continua vineri discuțiile privind Brexit. Discuțiile de miercuri și joi au fost „productive”, a transmis un purtător de cuvânt al premierului May.
Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puţin pe 30 iunie. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.