149965 – 02042019 – Reprezentanții României, care prezidează Grupul de lucru pentru Agenda 2030 de la nivelul Consiliului UE în perioada președinției, au reușit să obțină consensul statelor membre pentru un document cu impact deosebit la nivel european. Concluziile Consiliului privind implemenatarea Agendei 2030 au fost agreate în cadrul Grupului de lucru pentru Agenda 2030 de la nivelul Consiliului și urmează să fie adoptate la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Generale din 9 aprilie.
„Echipa coordonată de reprezentantul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, care a lucrat împreună cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și ai Ministerului Mediului, a reușit într-un timp record să obțină un acord care are potențialul să modeleze politicile Uniunii Europene până în 2030. Pe de altă parte, Uniunea Europeană își consolidează poziția de lider global în implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Este un moment deosebit și o realizare a președinției României la Consiliul UE,”, a declarat László Borbély.
Concluziile Consiliului UE vin ca urmare a Documentului de reflecție privind implementarea Agendei 2030 la nivel european publicat de Comisia Europeană la sfârșitul lunii ianuarie. Cele două documente conturează viziunea Uniunii Europene pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.
Lucrările Grupului de lucru pentru Agenda 2030 în care au fost concepute și aprobate concluziile Consiliului au fost prezidate de Csilla Lőrincz, șef de birou al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
„Sunt mulțumită de faptul că am reușit să convingem statele membre de importanța adoptării cât mai rapide a unui document care să cuprindă viziunea noastră asupra implementării Agendei 2030. Prin consensul obținut suntem mai aproape de o Europă sustenabillă”, a declarat Csilla Lőrincz.
Documentul are 27 de articole care reafirmă angajamentul Uniunii Europene pentru Agendei 2030 și schițează un cadru prin care aceasta poate fi implementată. Concluziile Consiliului UE vor fi incluse și în discuțiile ce vor sta la baza Agendei strategice a Comisiei Europene, care va ghida politicile publice pentru următorii ani.