149960 – 02042019 – Klaus Iohannis complică și mai mult lucrurile pe tema referendumului pe care vrea să îl organizeze, iar ieri a anunțat că va consulta din nou Parlamentul cu privire la acest lucru. După anunțul acestuia, PSD a zis că nu comentează subiectul până când nu vede întrebarea care va apărea pe buletinele de vot, dar, totuși, a comentat. Deputatul „Mitralieră”, de vorbele căruia se dezic tot mai mulți dintre colegii lui, chiar și Dragnea, i-a transmis președintelui să consulte mai întâi un medic.
Decanul Facultăţii de Comunicare și Relaţii Publice din cadrul SNSPA consideră că, din punctul de vedere al comunicării, Brexit are deja un efect catastrofal.
Alegerile locale din Turcia i-au adus ceva bătăi de cap lui Erdogan, care s-a trezit că a pierdut câteva orașe-cheie în fața opoziției.
„Patrioții” din PSD au făcut primul pas spre repatrierea aurului țării, astfel că proiectul legislativ inițiat în acest sens a trecut lejer de Camera superioară a Parlamentului. Nu este clar motivul pentru care se vrea cu orice preț aducerea aurului în țară, dar se pare că unii doresc acest lucru cu orice preț.
Ambasadorii la UE au confirmat luni, în numele Consiliului, acordul informal la care s-a ajuns între reprezentanții PE și președinția română a Consiliului cu privire la un regulament privind poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european.