150028 – 08042019 – Senatorul PNL Alina Gorghiu cere Autorităţii Electorale Permanente (AEP) să suspende acordarea subvenţiilor către PSD, în contextul în care trezorierului social-democraţilor, Mircea Drăghici, a fost pus sub acuzare pentru delapidare.
”Solicit AEP să îşi facă datoria şi să suspende acordarea subvenţiilor către PSD, prin aplicarea art. 24 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. AEP ignoră una dintre atribuţiile sale expres prevăzute de Regulamentul de organizare şi funcţionare!”, a scris Gorghiu pe pagina sa de Facebook.
Ea precizează că art. 3 lit. a) din regulament prevede ca una din atribuţiile AEP este aceea de a controla respectarea legislaţiei în materie electorală şi de a aplica sancţiuni atunci când este cazul.
”Având în vedere că există, conform comunicatului de presă al DNA din data de 02.04.2019, suspiciunea rezonabilă că domnul Mircea Drăghici nu a respectat dispoziţiile art. 25 alin. (2) raportat la alin. (1) din Legea nr. 334/2006, unde se prevede clar ce destinaţii pot avea veniturile care provin din subvenţii de la bugetul de stat, E OBLIGATORIU ca AEP să acţioneze în consecinţă. Astfel, demersul legal constă în suspendarea acordării subvenţiei PSD, în conformitate cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 334/2006. Acest articol prevede că acordarea subvenţiei de la bugetul de stat poate fi suspendată temporar, prin decizie a Autorităţii Electorale Permanente, pentru încălcarea art. 25 alin. (1) şi (2)”, subliniază Alina Gorghiu.
Senatorul PNL aminteşte că, potrivit datelor publice, AEP acordă PSD peste 7,5 milioane de lei lunar.
”Aceste sume de bani pe care le primeşte PSD reprezintă un avantaj incredibil în campaniile electorale care urmează. Mai ales în condiţiile în care au adoptat O.U.G. nr. 6/2019 prin care au prevăzut că subvenţiile de la stat pot fi cheltuite şi în campania electorală. Este indubitabil că lipsa de reacţie din partea AEP are legătură cu numirea recentă a preşedintelui acesteia, ce a fost propus şi susţinut de PSD. Nu poate fi uitat că prima sa decizie majoră după numirea în funcţia de preşedinte a fost să suspende toate controalele efectuate de AEP cu privire la modul în care partidele politice au cheltuit banii proveniţi din subvenţii. Îi solicităm preşedintelui AEP să procedeze, conform dispoziţiilor legale incidente menţionate mai sus, la suspendarea subvenţiei acordate PSD până la clarificarea situaţiei”, încheie Gorghiu.
Mircea Drăghici, trezorierul PSD, este urmărit penal de DNA pentru delapidare şi utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Mircea Drăghici a fost audiat marţi la DNA. Trezorierul PSD a reacţionat pe Facebook, spunând că, ”deocamdată, nu poate stabili un procuror, fie el şi de la DNA, în ce condiţii un partid închiriază un imobil, la ce preţ şi pentru ce termen”.