150139 – 16042019 – Polițiștii au acționat, timp de o lună, pentru ca persoanele care folosesc transporturile aeriene, navale și feroviare să ajungă în siguranță la destinație. De asemenea, intervențiile polițiștilor au salvat viața a 10 persoane care se aflau în situații de pericol pe calea ferată și au depistat peste 300 de autori de infracțiuni.
La acțiunea coordonată de Direcția de Poliție Transporturi, în perioada 15 martie – 15 aprilie 2019, au participat toate structurile teritoriale. Astfel, polițiștii au fost prezenți în 195 de gări, aerogări, obiective economice, rute feroviare și navale pentru prevenirea faptelor antisociale, asigurarea respectării legii și pentru a răspunde solicitărilor cetățenilor.
Polițiștii au acționat în aproape 1.900 de trenuri de călători pentru a se asigura că oamenii ajung cu bine la destinație.
Pe lângă prezența activă în zonele cu aflux mare de călători, polițiștii au depistat 29 de persoane urmărite național și internațional, precum și 27 de minori lipsiți de supraveghere care au fost redați familiilor sau internați în centre de plasament.
În această perioadă, polițiștii de la transporturi au desfășurat 81 de acțiuni pentru prevenirea furturilor, contrabandei și a migrației ilegale, precum și pentru verificarea legalității activităților de comerț și taximetrie, în zona gărilor, porturilor și aeroporturilor.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au întocmit 374 de dosare penale în care efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și tragerea la răspundere a celor responsabili de comiterea unor fapte penale.
Polițiștii au identificat 303 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, 195 dintre acestea fiind depistate în flagrant delict.
De asemenea, de la 16 persoane care sunt cercetate pentru contrabandă, polițiștii au ridicat peste 285.000 de țigarete.
În cadrul dosarelor penale instrumentate, polițiștii au efectuat 79 de percheziții domiciliare.
În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate aproape 27.000 de parfumuri și produse cosmetice, 30.000 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, susceptibil a fi contrafăcute, în valoare de peste 3.000.000 de euro.
Totodată, au mai fost confiscate bijuterii în valoare de 77.000 de dolari și 80 de kilograme de tutun.
Față de 34 de persoane a fost luată măsura reținerii. Pentru 8 dintre acestea instanțele de judecată au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de 22 a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Pe parcursul acțiunii, polițiștii de la transporturi au aplicat aproape 700 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 575.000 de lei, celor care au încălcat normele în vigoare. De asemenea, au confiscat bunuri în valoare de peste 20.000 de lei.
Exemple semnificative:
CONSTANȚA
La data de 19 martie 2019, polițiștii din Constanța au efectuat 10 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Constanța și a orașului Năvodari, fiind ridicate în vederea confiscării aproape 250.000 de țigarete, valoarea acestora fiind de peste 138.000 de lei.
Față de cinci persoane s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, instanța de judecată dispunând măsura controlului judiciar.
BUCUREȘTI
Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București – Serviciul de Poliție Transporturi Aeriene au depistat un cetățean englez care avea asupra sa bijuterii ce păreau a fi din metale prețioase, precum și pietre prețioase, în valoare de 77.000 de dolari, fără a putea prezenta documente de proveniență ale acestora.
Bijuteriile au fost ridicate în vederea confiscării și stabilirii situației de fapt.
GALAȚI
La data de 30 martie 2019, polițiștii de la transporturi din Galați au salvat o tânără, de 26 de ani, care se afla lângă calea ferată din comuna Golești, cu intenția de a se sinucide.
După intervenția polițiștilor, persoana a fost preluată de ambulanță și internată la Spitalul Județean Vrancea.
CONSTANȚA
Polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime, în baza unor informații deținute, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un container sosit din China are mărfuri susceptibil a fi contrafăcute.
În urma controlului vamal, au fost identificate 384 de jucării, susceptibil a fi contrafăcute, în valoare de peste 55.00 de lei.
Bunurile au fost ridicate de către organele vamale, în vederea confiscării, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări față de reprezentanții societății comerciale beneficiare din București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, potrivit Legii 84/1998.