150218 – 23042019 – La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat, in sedinta de astazi, proiectul de hotarare privind darea in folosinta gratuita, prin Contract de imprumut de folosinta (comodat), a celor 106 ambulante de urgenta care au facut obiectul contractelor de furnizare incheiate in august 2018. Proiectul a fost aprobat in unanimitate.
„Cele 106 ambulante pe care le-am achizitionat pentru Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov au fost livrate! Mai mult decat atat, desi in momentul semnarii contractului, termenul asumat a fost finele lunii iulie 2019, am reusit, fata de termenul initial agreat, sa avem aceste ambulante cu aproape 4 luni mai devreme! Urmatorul pas este predarea catre Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov a celor 106 ambulante, in baza contractului de comodat. Contractul va fi incheiat pentru o perioada de 5 ani. Valoarea totala a achizitiei s-a ridicat la 8,7 milioane de euro, dintre care 7 milioane pentru cele 89 de ambulante de tip B si 1,7 milioane euro pentru cele 17 de tip C”, a declarat Gabriela Firea.