149662 – 06032019 – Viceprim-ministrul și ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a co-prezidat marți, 5 martie, la Bruxelles, lucrările Consiliului miniștrilor mediului din Uniunea Europeană, alături de ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș. În cadrul dezbaterilor pe componenta de mediu a Consiliului, miniștrii au dezbătut teme de interes pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor europeni, printre care: strategia UE în domeniul schimbărilor climatice, înverzirea semestrului european și perturbatorii endocrini.
Miniştrii Mediului din statele UE au avut o dezbatere politică în legătură cu strategia pe termen lung a UE pentru o economie prosperă, modernă, competitivă şi neutră din punct de vedere climatic, bazată pe diferite situaţii pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2050, în conformitate cu Acordul de la Paris. ”am discutat despre importanţa dezvoltării împreună a unei strategii pe termen lung pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în UE. Privind către anul 2050, știm că trebuie să oferim stimulentele necesare pentru această transformare şi va trebui să ne asigurăm că luăm în calcul particularităţile regionale şi diferite circumstanţe socio-economice. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră va fi o provocare, dar este, de asemenea, şi o oportunitate pentru economia noastră şi pentru cetăţeni”, a declarat ministrul Graţiela Gavrilescu.
Înverzirea Semestrului European
Miniştrii au avut ocazia să facă schimb de opinii în ceea ce priveşte procesul Semestrului European. Aceştia au discutat despre importanţa promovării unor investiţii durabile şi asigurarea faptului că investiţiile aduc beneficii sociale cetăţenilor UE. De asemenea, miniştrii au discutat despre ce reforme administrative şi de mediu ar putea facilita cel mai bine tranziţia către economia verde.
Perturbatorii endocrini
Consiliul a avut o dezbatere politică în legătură cu perturbatorii endocrini. Miniştrii au făcut schimb de păreri cu privire la care ar fi cea mai bună abordare pentru a crea un cadru coerent la nivelul UE în ceea ce priveşte perturbatorii endocrini. Miniştrii au evidenţiat preocuparea tot mai mare a societăţii în legătură cu substanţele care au caracteristici asemănătoare perturbatorilor endocrini, care au impact asupra mediului şi care creează probleme de sănătate.