149773 – 15032019 – Cum Alianța 2020 USR-PLUS le va lua o parte din electorat, liberalii au ales să meargă pe mâna unui fost realizator tv, Rareș Bogdan. Discursul său populist, naționalist și pe alocuri extremist va contribui la o campanie care se anunță deja murdară. Cât va câștiga PNL din această alegere, rămâne de văzut, dar, cu siguranță, va contribui la degradarea discursului politic în România.
Campania nici nu a început, dar declarațiile controversate, da. Însuși președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a iscat o controversă prin elogiul neașteptat adus liderului fascist Benito Mussolini.
Amenințat cu excluderea din PPE după atacuri la adresa unor lideri europeni, premierul ungar, Viktor Orban, le-a scris liderilor europeni conservatori care au cerut expulzarea Fidesz, partidul de guvernământ din Ungaria, cerându-şi scuze pentru limbajul ofensator, dar menţinându-și pozițiile politice.
Deputații britanici au votat pentru amânarea momentului părăsirii Uniunii Europene măcar cu câteva luni, până pe 30 iunie. Dacă europenii vor fi de acord, asta înseamnă că britanicii trebuie să organizeze alegeri europarlamentare. Va fi interesant de urmărit cu ce fel de mesaje vor ieși cei care vor dori să fie membri ai PE, fie și pentru puțin timp.
În acest timp, autoritățile române se fac că muncesc. ANPC vor demara o acţiune de control la automatele de cafea în întreaga țară, șeful instituției susținând că românii nu beau cafea cu lapte, ci cafea cu înălbitor de rufe.
Incapabili să facă autostrăzi și drumuri, oficialii români știu însă să aibă obrazul gros. ”Cât timp România şi românii vor autostrăzi, eu cred că dacă ne oprim şi 15 minute ne costă foarte mult. Noi vom lucra non-stop”, spune ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, cu referire la protestul de 15 minute care va avea loc vineri pentru construcția de autostrăzi.
Recomandarea de lectură a redacției: The Guardian, despre protestele de vineri din toată lumea față de lipsa de măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice. – sursa: EurActiv.ro