149658 – 05032019 –
Sursa: George Ștefan, RomaniaCurata.ro
Miercuri, 27 februarie 2019, la Senatul României a fost depus un proiect de lege în care se stipula că „din rezerva constituită, Banca Națională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obținerii de venituri prin tranzacționare și alte operațiuni specifice. Depozitele de aur constituite de BNR în străinătate nu pot depăși 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă”. Asfel, prin modificarea propusă, se vizează repatrierea aurului pe care BNR îl are plasat în străinătate, la Banca Angliei, înapoi în România.
În zilele care au urmat depunerii proiectului de lege au venit păreri din partea Băncii Naționale a României (care gestionează rezerva valutară și de aur), partidelor de opoziție, platforme, jurnaliști și televiziuni etc. Reacțiile au fost diverse, cu diferite grade de exagerare. În primul rând, au apărut acuze că ar fi ”ceva necurat la mijloc” și că Guvernul dorește să facă operațiuni speculative cu rezerva de aur. În al doilea rând, din opoziție s-au făcut insinuări blurate că, de fapt, se dorește atragerea atenției de la subiectele ”cu adevărat importante”. În al treilea rând, au apărut și aprecieri populare care lăsau în urma lor încărcarea patriotică a eternei reîntoarceri acasă a aurului fin, pur, din odiseea vestică anglo-saxonă. Și nu în ultimul rând, încă o trimitere la dictatura ce se instalează. În paragrafele următoare voi prezenta importanța rezervei de aur, de ce băncile centrale au rezervă de aur și care ar fi avantajele și dezavantajele trecerii rezervei din străinătate în România.
Miza repatrierii rezervei pentru economia României este una mai degrabă marginală și până la urmă nivelul la care se ține discursul public nu lămurește mare lucru în ceea ce privește costurile și beneficiile. Cele mai multe informații sunt deja puse la dispoziția publicului în raportul anual al BNR, secțiunea privind Evoluția stocului de aur.
Potrivit World Gold Council (care prelucrează date statistice de la băncile centrale și Fondul Monetar Internațional), la finalul anului 2018, România avea rezerve în aur în valoare de 103,7 tone (aproximativ 3,8 miliarde euro), reprezentând peste 10% din totalul rezervelor valutare ale României și cam 0,3% din totalul rezervelor de aur la nivel mondial. Ca element de detaliu, această valoare este relativ apropiată și de ponderea PIB-ului României în total PIB mondial. De asemenea, din cele aproape 104 tone de aur, BNR arată că aproximativ 60% dintre acestea ar fi în afara României, respectiv în custodie la Banca Angliei, așa cum e practica internațională.
Dacă e să facem o comparație între România și alte state, țările din zona euro și Banca Centrală Europeană au acumulat aproximativ o treime din totalul rezervelor de aur la nivel global (10,78 mii tone aur, din care 505 tone BCE), Statele Unite ale Americii au 24% din total (peste 8,1 mii tone), iar China are puțin peste 5% (1,84 mii tone aur) din total. În regiune, celelalte țări membre ale UE din Europa Centrală și de Est dețin rezerve de aur mult mai reduse (Ungaria-3,1 tone, Cehia-9,4 tone, Bulgaria – 40 tone, Slovacia – 31,7 tone, Slovenia-3,2 tone), cu excepția Poloniei (103 tone).
În ceea ce privește Marea Britanie, aurul acesteia se ridică la 310 de tone, Banca Angliei având în custodie însă aproximativ 4,7 mii de tone plasate de celelalte țări. Pe lângă aceste cantități, Banca Angliei ”adăpostește” și aurul unor companii private (fonduri de investiții, bănci comerciale).
De ce la Banca Angliei?
Dincolo de reputația și tradiția băncii centrale din Regatul Unit, fiind a doua bancă centrală înființată la nivel global (în 1694), după banca Suediei (1668), logica pentru care aceste state își plasează rezerva valutară în aur în Londra, la Banca Angliei, ține de mai mulți factori, atât economici, cât și non-economici.
Securitate ridicată. Gradul înalt de securitate asigurat de organizația britanică, neexistând în istoria sa exemple de cazuri în care rezerva de aur a unei țări ar fi dispărut
Depozitare. Asigurarea spațiilor de depozitare și costurile aferente.
Acces la piețe în caz de tranzacționare. Având în vedere că Londra este centrul financiar al Europei, aceasta asigură un acces mult mai facil către clienții care vor să achiziționeze aur în cazul în care se dorește vânzarea, comparativ cu cererea pe care ar putea să o ofere piața de la București. Nu întâmplător, New York-ul și Londra, cele mai importante centre financiare din lume, dispun și de cele mai mari rezerve de aur din lume. De asemenea, dat fiind volumul tranzacțiilor cu aur care au loc în Londra, acesta determină practic prețul de referință pentru uncia de aur peste tot în lume (vezi standardul ”LOCO London”). Și în perioada 1994-2000, când BNR a realizat conversia argint-aur (vânzând 609 tone de argint contra 8,9 tone de aur) aceste tranzacții nu s-au făcut de la București, ci pe piețele din Londra și din Elveția. – continuare pe RomaniaCurata.ro
