Acasă Social Primarii de orașe solicită rediscutarea bugetului pentru 2019

Primarii de orașe solicită rediscutarea bugetului pentru 2019

DISTRIBUIȚI

149696  – 08032019 –    Încă din timpul negocierilor purtate cu Ministerul Finanțelor pe tema bugetului de stat 2019, primarii de orașe și-au exprimat nemulțumirea față de sumele alocate colectivităților locale pe care le reprezintă și indignarea că au fost păcăliți de Guvern, prin promisiuni care au ținut trei zile, bugetul adoptat în Parlament nedându-le nicio garanție pentru funcționare decentă și nici perspectiva realizării proiectelor de care orașele și locuitorii acestora au nevoie.

”Credem că retransmiterea către Parlament a legii bugetului de stat este momentul oportun de preluare a propunerilor făcute de Asociația Orașelor: alocarea pentru unitățile administrativ-teritoriale cu statut de oraș a sumei de 1.400 lei/locuitor/an, dar nu mai puțin de 6 milioane lei/an/oraș, pentru asigurarea  unui buget minim de funcţionare, finanțarea drepturilor salariale ale însoțitorilor și indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor; respectarea prevederii din Programul de Guvernare referitor la alocarea sumelor din impozitul pe pensii către bugetele locale, menționarea, în Legea privind bugetul de stat pentru anul 2019, a sumelor exacte care vor fi atribuite pentru fiecare comună, oraș, municipiu și județ, așa cum a făcut legea bugetului de stat pe anul trecut”, susțin reprezentanții asociației orașelor.

Primarii de oraşe sunt ”deja copleşiţi de atribuirea unor competențe către administrația locală, în cele mai multe cazuri fără alocare de surse financiare suficiente, şi de nevoia asigurării funcţionării unor servicii publice care, pe lângă locuitorii propriilor orașe, deservesc şi locuitorii comunelor învecinate”. În ultimii ani, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale au suferit scăderi semnificative. Principala îngrijorare este propunerea guvernului privind trecerea în bugetele unităților administrativ-teritoriale a cheltuielilor privind drepturile salariale ale însoțitorilor și indemnizațiile persoanelor cu handicap.

Asociaţia Oraşelor din România consideră că dialogul este singura cale acceptabilă prin care Executivul trebuie să înțeleagă că forma propusă a bugetului de stat scoate administrațiile locale românești din rândul celor moderne, europene, întorcându-ne la ”pixul președintelui de consiliu județean” și la ”Ministerul Binevoitor”. Afirmațiile făcute în spațiul public de decidenți care nu s-au informat suficient despre situația primăriilor nu sunt corecte, ci doar hazardate și nu au legătură cu adevărata realitate din țară.

Asociația Orașelor din România a lansat un apel către toţi primarii de orașe din România, indiferent de culoarea politică, cerându-le să-şi convingă parlamentarii care îi reprezintă să nu susţină proiectul bugetului pe 2019 în prima formă votată de către Parlament şi să promoveze argumentat cerințele formulate de asociaţia noastră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.