149624 – 04032019 – Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a participat în perioada 1-2 martie 2019, la cea de-a 46-a sesiune a Consiliului Miniștrilor Afacerilor Externe al Organizației Cooperării Islamice (OCI), la invitația secretarului general al organizației, dr. Yousef bin Ahmed Al Othaimeen. Participarea șefului diplomației române la acest eveniment care a avut loc la Abu Dhabi s-a înscris în linia demersurilor de consolidare a relațiilor României cu statele arabe și musulmane, atât din perspectivă bilaterală, cât și multilaterală. Dialogul dintre România şi OCI, încurajat de relațiile tradiționale și cordiale existente între țara noastră şi statele membre ale organizației, a căpătat noi valențe în anul 2017, prin acreditarea ambasadorului României la Riad ca reprezentant special al României pentru Organizația Cooperării Islamice.
Sesiunea a fost dedicată dezbaterilor pe teme de interes major pentru statele participante, precum combaterea terorismului şi extremismului, gestionarea fenomenului migrației, problematicile complexe legate de dizlocarea unor grupuri/comunități musulmane numeroase, eradicarea sărăciei. Vorbitorii au pledat pentru o mai mare coeziune între statele membre ale organizației și au subliniat importanța continuării măsurilor de implementare a Planului de Acțiune 2016-2025 al OCI. De asemenea, au arătat că promovarea spiritului fraternității, diversității și toleranței, care este caracteristic lumii musulmane, poate constitui un instrument valoros pentru gestionarea problemelor grave cu care se confruntă regiunea.
Participarea ministrului român a oferit posibilitatea organizării unor întrevederi bilaterale cu șefii delegațiilor din Republica Maldive, Uniunea Comorelor, Brunei Darussalam, Sierra Leone, Republica Suriname și R.F. Nigeria. Cu acest prilej, au fost discutate aspectele relevante ale relațiilor bilaterale, precum și cooperarea în cadrul organismelor internaționale. Au fost identificate posibilități concrete de extindere a colaborării în sectoare de interes comun.
În cadrul discuțiilor cu șeful diplomației emirateze, gazda reuniunii, șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, părțile au exprimat satisfacție pentru dinamica pozitivă înregistrată la nivelul relației bilaterale în cursul anului 2018 și au agreat asupra necesității continuării dialogului politico-diplomatic pentru consolidarea raporturilor bilaterale, în ansamblul acestora.
În marja reuniunii, șeful diplomației române a avut o serie de discuții cu șefii delegațiilor din Palestina, Mauritania, Niger, Libia, Burkina Faso, Tunisia, Albania, Sultanatul Oman, Coasta de Fildeș, Yemen si Kazakhstan.
Organizația Cooperării Islamice (OCI) a fost creată la 25 septembrie 1969. OCI este a doua cea mai mare organizaţie interguvernamentală după ONU, fiind alcătuită din 57 de state. Cea mai înaltă autoritate a OCI este Summit-ul Islamic, la care participă șefii de stat din țările membre. Consiliul Miniştrilor Afacerilor Externe al OCI se reuneşte anual și este responsabil de implementarea politicii generale a organizației. Organul executiv este Secretariatul General, abilitat cu implementarea deciziilor adoptate de către Summit-ul Islamic. Secretarul general este ales de Consiliul Miniştrilor de Externe, pentru un mandat de cinci ani. În prezent, funcția de secretar general al OCI este deținută de dr. Yousef bin Ahmed Al Othaimeen (din noiembrie 2016). În anul 2017, ambasadorul României la Riad a fost acreditat ca Reprezentant Special al României pentru Organizația Cooperării Islamice.