Remus Borza
149705 – 08032019 – România are o legislație draconică prin care îngrădește foarte mult posibilitatea partidelor noi și a candidaților independenți de a avea reprezentare în Parlamentul European. Conform Legii 33/2007, partidele politice, alianțele electorale și organizațiile aparținând minorităților naționale sunt obligate să depună la BEC o listă de 200.000 de susținători, iar candidații independenți o listă de 100.000 de semnături.
De acest sistem, evident, profită partidele mari, cu infrastructură și logistică în teritoriu. Principalii câștigători sunt PSD și PNL. Este o altă dovadă a frăției dinozaurilor din politica românească, în flagrantă contradicție cu practica și legislația europeană. În multe țări din UE, nu se cer liste cu semnături ca o condiție prealabilă a participării la europarlamentare. Aceasta este situația în Franța, Danemarca, Estonia, Letonia, Finlanda, Grecia, Portugalia, Cehia, Suedia și Slovacia. În alte țări, se cere o listă de semnături, dar la un nivel rezonabil: 30 în Marea Britanie și Olanda, 2.600 în Austria, 4.000 în Germania, 5.000 în Belgia, 10.000 în Polonia, 15.000 în Spania, 20.000 în Ungaria. După România, Italia cere cele mai multe semnături, respectiv 30.000, dar, totuși, cu 170.000 mai puțin decât în țara noastră!
Cu toată retorica aparent conflictuală și acuzatorie, în realitate, în chestiuni de interes comun, precum menținerea hegemoniei și accesul la putere, în toți cei 29 de ani de originală tranziție, a funcționat fără cusur blatul între PSD și PNL. Ambele partide au cultivat și menținut status-quo-ul politic împământenit în anii 90, caracterizat de birocrație, corupție, populism și clientelism politic, în detrimentul unei democrații reale și participative, în detrimentul reformării statului și însăși a clasei politice. Printr-o atare conivență se poate explica și refuzul celor două partide de a permite alegerea primarilor în două tururi de scrutin sau introducerea votului electronic.
Celorlalte partide, chiar și parlamentare, le este foarte greu să strângă cele 200.000 de semnături. Aici mă refer la USR, PMP, UDMR, ALDE. Pe Victor Ponta, care este foarte vocal și justițiar când e vorba de fostul lui tovarăș, Liviu Dragnea, nu l-am auzit să tragă un semnal de alarmă vizavi de această practică discriminatorie față de partidele noi, cum e chiar partidul domniei sale, Pro România. Au apărut, ca ciupercile după ploaie, o duzină de partide noi, dar cu excepția celor de la Demos nu am văzut în spațiul public o luare de poziție pe acest subiect.
În ceea ce privește Forța Națională, în care de curând m-am înscris ca membru, e un partid mic, în spatele căruia nu sunt securiști. Nici vechi, nici noi, nici din înăuntru, nici din afara României. Nu avem finanțări de la multinaționale, nu avem subvenții de la bugetul de stat, nici abonament la trusturile media. În aceste condiții, ne este aproape imposibil să strângem 200.000 de semnături până pe 25 martie, termenul limită. Era normal ca partidele noi să se solidarizeze și să ceară PSD și PNL diminuarea numărului de semnături la un prag rezonabil care să asigure o reprezentare cât mai bună a României în Parlamentul European.
