149743 – 13032019 – ,,Vineri, 15 martie, vom celebra Ziua mondială a drepturilor consumatorilor. Încă din 15 martie 1962 vorbim despre atitudini pentru protejarea drepturilor consumatorilor: într-un discurs al președintelui american J.F. Kennedy către Congresul American, acesta încuraja drepturile fundamentale ale consumatorilor. Începând cu data de 15 martie 1983, Ziua mondială a drepturilor consumatorilor a fost marcată de către mişcarea consumatorilor “Consumers International”, care, în prezent, cu peste 200 de organizaţii membre în peste 100 de ţări, reprezintă o mişcare internaţională al cărei scop este de a sprijini protejarea consumatorilor de pretutindeni. De asemenea, Rezoluţia nr. 39/248 din 1985 a Adunării Generale a ONU, cu titlul “Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor”, a fundamentat și ea protecția drepturilor consumatorilor, anume de a alege, de a fi informat, de a nu fi înşelat, dreptul de a fi despăgubit şi dreptul de asociere.
În România, primele acte normative în domeniul protecției consumatorului au apărut în anul 1990. Ulterior, în anul 2001, va fi înființată, printr-o ordonanță de urgență, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. De-a lungul timpul, vânzarea și cumpărarea produselor au cunoscut o evoluție extraordinară ajungându-se astăzi la vânzările on-line ce au adus cu sine noi provocări neîntâlnite anterior. Fenomenul comerțului virtual trebuie tratat cu toată seriozitatea, deoarece acesta reprezintă peste 15% din piața de vânzări. De aceea, pentru ca acest tip de comerț să se desfășoare ca și celelalte, pe bază de echitate a raportului dintre preț-calitate, este nevoie un cadru corect și eficace. Atunci când acest cadru este perturbat de una dintre părți sau de orice alți factori, trebuie să se ia atitudine pentru a se proteja siguranța cumpărătorului, precum și a vânzătorului.
Ca atare, Ziua mondiala a drepturilor consumatorilor ne arată că nu suntem singuri în lupta cu cei care nu sunt loiali principiilor unui comerț just, care intenționează să vândă produse de o calitate îndoielnică și de cele mai multe ori la prețuri nejustificat de mari. Fiecare cetățean trebuie ia atitudine, să facă cunoscută orice intenție ce lezează cadrul corect al raportului preț-calitate. Există entități care promovează această relație, apărând drepturile consumatorilor, monitorizând piața, testând produsele și serviciile și venind în ajutorul celor ce se simt neîndreptățiți ca și cumpărători. Ziua mondiala a drepturilor consumatorilor aduce de fiecare dată în discursul internațional un drept fundamental, acela că pentru preţul pe care îl achită, cumpărătorul trebuie să beneficieze de serviciul pe care l-a achiziţionat în condiții optime“, transmite Ciprian-Constantin Șerban.