Acasă Externe Acuze grave la adresa președintelui american

Acuze grave la adresa președintelui american

DISTRIBUIȚI

149626 – 04032019 –  Șeful Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanților din SUA, Jerrold Nadler, a declarat că va cere documente de la peste 60 de persoane și organizații, în contextul în care comisia pe care o conduce va începe investigații privind o posibilă obstrucționare a justiției și un abuz de putere din partea președintelui american.

            Este foarte clar că preşedintele ”a obstrucţionat justiţia”, a declarat duminică Jerrold Nadler, a cărui comisie ar fi responsabilă pentru începerea procedurilor de demitere şi punere sub acuzare împotriva lui Donald Trump.

            Comisia Juridică va cere începând de luni documente de la peste 60 de persoane şi organizaţii, printre care Donald Trump Jr., fiul preşedintelui, Departamentul de Justiţie şi şeful financiar de la Trump Organization, Allen Weisselberg, a spus Jerrold Nadler într-un interviu acordat postului de televiziune ABC.  Nadler a declarat de asemenea că ancheta în desfăşurare a procurorului special Robert Mueller este insuficientă şi că democraţii din Congres consideră că investigaţia ar trebui extinsă. 

            Interviul vine după mărturia publică de miercuri a fostului avocat personal al lui Trump, Michael Cohen, care şi-a acuzat fostul şef că a minţit de multe ori în calitate de candidat şi după ce a devenit preşedinte, scrie Agerpres.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.