Acasă Politic Victor Boștinaru: ”Dialogul este absolut necesar pentru păstrarea Tratatului privind forțele nucleare...

Victor Boștinaru: ”Dialogul este absolut necesar pentru păstrarea Tratatului privind forțele nucleare intermediare”

DISTRIBUIȚI

  149449 – 14022019 –   Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru, vicepreședintele Grupului S&D pentru politică externă, a atras atenția că un dialog constructiv între Statele Unite și Federația Rusă, în ceea ce privește Tratatul privind forțele nucleare intermediare (INF) încă este posibil și absolut necesar. Declarația eurodeputatului român a fost făcută în plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, în contextul dezbaterii privind viitorul Tratatului INF și impactul său asupra Uniunii Europene, în prezența Ministrului delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba.

Boștinaru: ”Trăim într-o nouă eră nucleară caracterizată de dezvoltarea de focoase nucleare, lansatoare și rachete hipersonice de nouă generație, ca parte a noii realități. Ce rămâne de făcut?

Chiar dacă în mai puțin de 6 luni, Statele Unite se vor retrage din Tratatul INF, ca urmare a încălcărilor repetate a acestuia din partea Federației Ruse, un dialog constructiv încă este posibil și absolut necesar!

Europa este beneficiarul principal și singura țintă a sistemelor INF și iată de ce trebuie să insiste și să lucreze cu aliații săi – Statele Unite fiind cel mai important -, astfel încât să garanteze reîntoarcerea la negocieri ale celor două tabere semnatare, SUA și Federația Rusă. Totodată, toate eforturile trebuie, de asemenea, concentrate pentru consolidarea acordului START care se va afla în aceeași situație ca INF. Aceste acorduri trebuie adaptate cu mecanisme care să permită monitorizarea necesară”.

Totodată, eurodeputatul i-a răspuns colegului german din partea grupului PPE, Elmar Brok, după ce acesta a afirmat că problema Federației Ruse o constituie scuturile defensive din România și Polonia. ”Domnule Brok, așa cum știți, Germania fiind țară membră NATO, sistemul de la Deveselu este parte a NATO, iar autoritățile germane au acces complet la toate capabilitățile care sunt acolo. Iată de ce vă invit pe toți să fiți atenți când faceți aceste afirmații!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.