149552 – 25022019 – Recentul caz al violatorului în serie, liberat condiționat cu peste 1.000 de zile mai devreme, ca urmare a aplicării legii recursului compensatoriu și a sistemului automat de credite, este doar partea vizibilă a unui fenomen de recidivă masivă a infractorilor din promoția Toader. Această formă de executare în viteză a pedepselor cu închisoarea nu-i mai sperie, atenționează sindicaliștii din penitenciare.
”Motiv pentru care îi reamintim ministrului Toader că acum o lună a promis măsuri urgente pentru rezolvarea problemelor recursului compensatoriu și implicit pentru protecția românilor plătitori de taxe și impozite care cad victime celor peste 15.000 de infractori puși deja în libertate, din care peste 70% vor recidiva. Nici măcar o (i)evaluare nu a fost prezentată publicului. În mass-media a apărut în schimb un proiect prin care Tudorel Toader își materializează intenția de a acorda despăgubiri financiare unui număr de peste 90.000 de foști deținuți puși în libertate înainte de octombrie 2018. Poate că nu și-a înțeles exact mandatul, dar pentru cei peste 57.000 de lei de care beneficiază în fiecare lună ca slujbaș al statului sub formă de salariu, pensii și alte venituri – iată că se pot cumula – Tudorel Toader trebuie să fie ministrul Justiției, nu al infractorilor sau al intereselor unui partid care se zbate să-i scape, oricare ar fi acela. Tot la capitolul restanțe, dacă cumva urmează o (i)evaluare prezentată public, mai așteptăm informații despre proiectul privind protecția victimelor infracțiunilor, anunțat și uitat acum opt luni sau despre amplul proiect de modernizarea penitenciarelor – ceea ce a cerut CEDO de fapt, exact capitolul unde alocațiile bugetare sunt cele mai reduse din istoria recentă a instituției”, susțin sindicaliștii.