149464 – 15022019 – Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu cu privire la propunerea Comisiei de înființare a unei Autorități Europene a Muncii (AEM). Președintele Juncker anunțat pentru prima dată o posibilă înființare a unei Autorități Europene a Muncii în septembrie 2017.
Această nouă autoritate a UE va sprijini mobilitatea echitabilă a forței de muncă în cadrul UE, permițând cetățenilor și întreprinderilor să profite de oportunitățile oferite de piața unică și sprijinind totodată cooperarea între autoritățile naționale, inclusiv în prevenirea și combaterea fraudei și abuzurilor sociale. Președintele Juncker a salutat încheierea acordului prin următoarea declarație:
„Cu ajutorul Pilonului european al drepturilor sociale, am onorat în viitorul Uniunii Europene o puternică dimensiune socială. Astăzi, facem un alt mare pas înainte în direcția îndeplinirii angajamentului nostru pentru o Europă mai socială. Având 17 milioane de europeni trăind sau muncind în alt stat membru al UE, a sosit momentul ca o instituție precum Autoritatea Europeană a Muncii să sprijine pe cetățenii noștri mobili, să faciliteze activitățile statelor noastre membre și să contribuie la asigurarea echității și a încrederii în piața noastră unică. În ultimii ani, am realizat progrese importante în privința unor norme mai echitabile pentru mobilitatea forței de muncă. Noua autoritate ne va ajuta la punerea lor în practică.”
Comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen a adăugat:
„Întotdeauna am afirmat că avem nevoie de reguli clare și echitabile cu privire la mobilitatea forței de muncă, a căror aplicare să poată fi controlată. Acordul de astăzi privind Autoritatea Europeană a Muncii este bijuteria din coroana unei piețe europene a muncii echitabile. Aceasta va avea o dublă misiune: să ajute autoritățile naționale să lupte împotriva fraudei și a abuzurilor și să faciliteze mobilitatea pentru cetățeni. Acordul de astăzi este rezultatul unor negocieri foarte constructive și rapide care arată că Europa poate decide și acționa rapid pentru soluționarea problemelor. Aș dori să mulțumesc raportorului Parlamentului European Jeroen Lenaers și Președinției României care acționează în numele Consiliului. Acest acord ar trebui acum să fie repede confirmat, pentru a garanta că Autoritatea Europeană a Muncii își poate începe activitatea în acest an și că va fi pe deplin operațională cât mai curând posibil. Acordul reprezintă un pas înainte crucial în direcția unei Europe mai echitabile și cu un caracter social mai pronunțat.”
Acordul va fi transmis Comitetului Reprezentanților Permanenți (Coreper) al Consiliului în vederea aprobării. Odată ce reprezentanții permanenți ai statelor membre confirmă acordul, acesta va fi supus unui vot final în plenul Parlamentului European.
Președintele Juncker a propus pentru prima dată instituirea unei Autorității Europene a Muncii în discursul său din 13 septembrie 2017 privind starea Uniunii, adresat Parlamentului European: „Ar trebui să ne asigurăm că toate normele UE referitoare la mobilitatea forței de muncă sunt puse în aplicare în mod corect, simplu și eficace de către un nou organism european de inspecție și de asigurare a respectării legii. [Pare] absurd să avem o autoritate bancară care să supravegheze aplicarea standardelor bancare, dar să nu dispunem de o autoritate comună în domeniul forței de muncă pentru […] piața noastră unică.”
Aproximativ 17 milioane de cetățeni europeni locuiesc sau muncesc în prezent în alt stat membru — de două ori mai mult decât cu zece ani în urmă. UE a elaborat un corpus legislativ substanțial care reglementează diferite aspecte ale mobilității, inclusiv detașarea lucrătorilor și coordonarea securității sociale. Cu toate acestea, complexitatea aplicării efective și consecvente a normelor UE în statele membre necesită o cooperare și schimburi structurate între autoritățile naționale competente, precum și resurse pentru activități comune, precum organizarea de inspecții comune sau pregătirea personalului național pentru a se ocupa de cazurile transfrontaliere.
Pentru a aborda aceste aspecte, Autoritatea Europeană a Muncii (AEM) — propusă de Comisie în martie 2018 — va îndeplini următoarele sarcini:
· de a sprijini statele membre la furnizarea de informații și servicii pentru cetățeni și întreprinderi;
· de a facilita cooperarea și schimburile de informații dintre statele membre și de a le sprijini prin inspecții concertate și comune, în scopul de a lupta împotriva abuzurilor, a fraudei și a muncii nedeclarate;
· de a juca un rol de mediere între statele membre în caz de litigii.
Autoritatea Muncii va avea responsabilitatea de a sprijini rețeaua de servicii europene pentru ocuparea forței de muncă (EURES) și va prelua și consolida activitățile platformei europene pentru intensificarea cooperării în materie de combatere a muncii nedeclarate.
Activitățile sale se vor referi la normele privind mobilitatea forței de muncă și la detașarea lucrătorilor, la coordonarea securității sociale și a legislației specifice din sectorul transportului rutier.
Nu vor fi create noi competențe la nivelul Uniunii Europene, statele membre rămânând deplin responsabile cu aplicarea normelor privind forța de muncă și securitatea socială. Valoarea adăugată de autoritate constă în faptul că aceasta va facilita cooperarea dintre statele membre, va raționaliza structurile existente și va oferi sprijin operațional pentru a asigura o aplicare mai eficientă a normelor în beneficiul cetățenilor, al întreprinderilor și al autorităților naționale deopotrivă.
Exercițiul de raționalizare va aduce, de asemenea, avantaje financiare, deoarece raționalizarea organismelor existente la nivelul UE va permite realizarea de economii. În plus, cu sprijinul Autorității Muncii, statele membre vor fi în măsură să recupereze contribuțiile de asigurări sociale într-un mod mai eficient și mai deplin decât este cazul în prezent. În sfârșit, prin oferirea de sprijin tehnic și logistic, autoritatea va reduce sarcina administrativă a statelor membre. În această privință, se preconizează câștiguri financiare menite să compenseze o bună parte din costurile operaționale ale autorității, al cărei buget anual estimat va fi de 50 de milioane EUR. Personalul autorității va număra aproximativ 140 de membri, dintre care 60 de experți detașați de către statele lor membre, inclusiv pentru rolul de ofițeri naționali de legătură.