Acasă Externe Agenda Europeana A patra reuniune a Grupului mixt de control parlamentar specializat al Europol,...

A patra reuniune a Grupului mixt de control parlamentar specializat al Europol, București, 24 – 25 februarie

DISTRIBUIȚI

149530 – 22022019 –    În zilele de 24 și 25 februarie, în contextul dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, se organizează la Bucureşti a patra reuniune a Grupului mixt de control parlamentar specializat (JPSG) al Europol, ce reuneşte delegaţii parlamentare din toate statele membre ale Uniunii Europene şi din Parlamentul European.

Reuniunea va fi coprezidată de deputatul Oana-Consuela Florea, şeful delegaţiei române la JPSG Europol şi de Claude Moraes, preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European.

Evenimentul va prilejui discuţii şi dezbateri importante asupra unor teme de actualitate privind funcţionarea Agenţiei Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol).

La eveniment vor participa şi vor lua cuvântul reprezentanţi cheie ai Europol: Catherine De Bolle (director executiv), Victor Wili Apreutesei (preşedintele consiliului de administraţie) şi Wil van Gemert (director executiv adjunct, responsabil pentru operaţiuni). Se vor adresa delegaţilor şi domnul Julian King (Comisarul pentru Uniunea Securităţii), alături de reprezentanţi ai autorităţilor europene cu rol în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal: domnul François Pellegrini (preşedintele Consiliului de cooperare), domnul Giovanni Buttarelli (şeful Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor, prin videoconferinţă), precum şi domnul Wojciech Wiewiórowski (adjunct al Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor).

În prima zi a reuniunii vor avea loc două întâlniri pregătitoare: cea a troicii prezidenţiale a JPSG Europol (structură care constă din şefii delegaţiilor parlamentelor preşedinţiei actuale (română), anterioare (austriacă) şi următoare (finlandeză) şi a Parlamentului European) şi cea a grupului de lucru constituit în vederea stabilirii modalităţilor de participare a Parlamentului danez la reuniunile JPSG.

A doua zi a reuniunii va cuprinde prezentări şi dezbateri având ca obiect activităţile structurilor Europol pentru perioada septembrie 2018 -februarie 2019, cu un accent special asupra unor domenii specifice de acţiune a Europol – Centrul european de combatere a criminalităţii informatice, respectiv Centrul de informaţii privind călătoriile, structură ce urmează a se înfiinţa în cursul acestui an. Parlamentarii, membri ai delegaţiilor, vor adresa întrebări reprezentanţilor Europol.

Reuniunea urmăreşte şi stabilirea procedurii de desemnare a viitorului reprezentant al JPSG la reuniunile consiliului de administraţie al Europol, având în vedere că mandatul lui Tsvetan Tsvetanov, actualul reprezentant, expiră la 25 februarie 2019.

Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol), cu sediul la Haga (Țările de Jos), a fost înfiinţată în 1995 şi are ca obiectiv susţinerea şi consolidarea acţiunilor autorităţilor competente ale statelor membre şi cooperarea lor în vederea prevenirii şi combaterii criminalităţii grave care afectează două sau mai multe state membre, a terorismului şi a formelor de criminalitate ce aduc atingere unui interes comun care face obiectul unei politici a Uniunii.

Grupul mixt de control parlamentar specializat (JPSG) a fost înfiinţat în temeiul cadrului legislativ aplicabil Europol (Regulamentul (UE) 2016/794), ca structură comună a parlamentelor naţionale şi a Parlamentului European cu rol de control politic al activităţilor Europol, inclusiv în ceea ce priveşte impactul acelor activităţi asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.