Acasă Politic Strasbourg: Viorica Dăncilă va prezenta prioritățile Președinției României la Consiliul UE

Strasbourg: Viorica Dăncilă va prezenta prioritățile Președinției României la Consiliul UE

DISTRIBUIȚI

149094  – 11012019 – Prim-ministrul Viorica Dăncilă va prezenta prioritățile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, care va avea loc marți, 15 ianuarie 2019, la Strasbourg.

Premierul va conduce delegația Guvernului României, care va efectua o vizită de lucru la Strasbourg, în perioada 14 – 15 ianuarie 2019, în vederea prezentării Programului de lucru al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Agenda vizitei va cuprinde întrevederi ale delegației guvernamentale române cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, cu liderul Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor din Parlamentul European, Udo Bullmann, precum și cu reprezentanții Grupului S&D și alți lideri ai Parlamentului European.

Premierul României va participa, de asemenea, alături de înalți oficiali europeni și membri ai Guvernului României, la vernisajul expoziției de fotografie pe tema “Tradiții și peisaje din România”, organizat cu ocazia debutului Președinției române la Consiliul UE.

Din delegația guvernamentală condusă de premierul Viorica Dăncilă vor face parte ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Constantin Budăi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.