Acasă Externe Agenda Europeana Liliane Maury Pasquier realeasă în funcția de președinte al APCE

Liliane Maury Pasquier realeasă în funcția de președinte al APCE

DISTRIBUIȚI

149189 – 22012019 –  În această săptămână, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) își desfășoară lucrările la Strasbourg, în cadrul primei părți a sesiunii ordinare.
Senatul României este reprezentat la această reuniune de Alina-Ștefania Gorghiu, Titus Corlățean, Viorel-Riceard Badea și Ion Popa, membri ai Delegației Parlamentului României la APCE.

În debutul sesiunii, parlamentara elvețiană Liliane Maury Pasquier (Grupul Socialiștilor, Democraților și Verzilor) a fost realeasă pentru un nou mandat de un an în funcția de președinte al APCE. Cu acest prilej, au fost validate deplinele puteri ale delegațiilor naționale și au fost aleși vicepreședinții Adunării.

Pe agenda sesiunii figurează examinarea și adoptarea unor rezoluţii şi recomandări, formulate în baza rapoartelor elaborate în cadrul comisiilor de specialitate ale Adunării, printre care și raportul senatorului Viorel-Riceard Badea, pe tema promovării drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.De asemenea, plenul Adunării va dezbate și următoarele rapoarte: actualizarea liniilor directoare pentru asigurarea unor referendumuri echitabile în statele membre ale Consiliului Europei; cazul Serghei Magnițki şi combaterea impunității prin sancțiuni specifice; Legea Sharia și Convenția Europeană a Drepturilor Omului: pot statele părţi la Convenţie să fie semnatare ale Declarației de la Cairo?; libertatea presei, premisă a unor alegeri democratice; guvernanţa Internetului și drepturile omului; discriminarea în accesul la un loc de muncă; stadiul procedurii de monitorizare a Adunării şi revizuirea periodică a respectării obligațiilor și angajamentelor față de Consiliul Europei de către Islanda și Italia.

Ordinea de zi a sesiunii cuprinde totodată două dezbateri de urgenţă referitoare la escaladarea tensiunilor în proximitatea Mării Azov şi a strâmtorii Kerci şi ameninţările la adresa securităţii europene şi, respectiv, agravarea situaţiei politicienilor de opoziţie în Turcia.
Pe parcursul sesiunii, în plen, vor fi următoarele intervenții: Sauli Niinistő, președintele Finlandei, Gianni Buquicchio, președintele Comisiei pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), Thorbjørn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, precum și ministrul finlandez al afacerilor externe, Timo Soini, președintele Comitetului Miniştrilor al Consilului Europei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.