Acasă Economie Analiză UNTRR cu privire la viitorul transportului rutier în Regatul Unit

Analiză UNTRR cu privire la viitorul transportului rutier în Regatul Unit

DISTRIBUIȚI

149212 – 25012019 – Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) atenționează asupra faptului că probabilitatea unui Brexit dur, ”fără acord”, este foarte mare, cu implicații serioase pentru companiile de transport rutier de marfă și companiile logistice din Regatul Unit, UE27 și Spațiul Economic European (SEE).

UNTRR prezintă un material cu informațiile referitoare la aspectele în care există deja certitudini, dar în care trage și un semnal de alarmă acolo unde este necesară luarea unor poziții, în condițiile în care prudența este necesară deoarece situația actuală este incertă.

În prezent, între UE și Regatul Unit există un acord preliminar de retragere și a fost pregătit  un document general referitor la viitoarea relație UE – Regatul Unit. Acordul preliminar de retragere a fost aprobat de guvernul britanic și de șefii de stat ai UE. Camera Comunelor a Regatului Unit a respins acest acord la 15 ianuarie 2019 cu o majoritate covârșitoare.

”Toate produsele pe care România le va importa din Regatul Unit vor fi mai scumpe. Estimările arată că toate costurile vor crește între 10 – 18% tocmai din cauza timpilor de așteptare, procedurilor administrative și a costurilor cu taxele vamale pentru produsele care vor fi transportate din Regatul Unit și UE”, a declarat Radu Dinescu, secretar general al UNTRR.

La sfârșitul anului 2018, Comisia Europeană a luat în considerare și varianta unui Brexit fără acord. La 19 decembrie 2018, a fost prezentat un plan de contingență (plan B) care include o serie de propuneri legislative în cazul în care Marea Britanie ar părăsi UE fără un acord.

Planul și propunerile legislative conțin măsuri unilaterale ale UE pentru accesul pe piața UE a transportatorilor rutieri stabiliți în Regatul Unit și pentru controlul vamal. Aceste propuneri trebuie examinate și adoptate de Parlamentul European și de Consiliu. Intrarea lor în vigoare va depinde de măsurile reciproce britanice pentru transportatorii stabiliți în UE27. Comisia Europeană ar putea prezenta mai multe propuneri legislative privind transportul rutier de mărfuri.

Operatorii de transport ar trebui să se pregătească din timp, în condițiile în care multe aspecte sunt incerte?

La 30 martie 2019, Regatul Unit nu va mai fi un stat membru al UE și va deveni o țară terță. Acest lucru va implica faptul că, fie că va exista sau nu un acord, formalitățile vamale vor trebui respectate de operatorii stabiliți de UE, SEE și Marea Britanie. Mărfurile vor trebui declarate pentru import și export. Operatorii de transport rutier de marfă și operatorii de logistică vor avea mai multe opțiuni: să efectueze ei înșiși formalitățile vamale, sau să lase la latitudinea clientului (clienților) să efectueze formalitățile vamale, sau să externalizeze acest serviciu. În cazul în care operatorii de transport nu vor efectua formalitățile vamale ei înșiși, vor trebui, cel puțin, să se asigure că toate documentele au fost completate corect înainte de începerea cursei. În cazul în care autovehiculul va fi oprit pentru control, toate documentele trebuie să fie completate corect.

            Vor fi reintroduse autorizațiile de transport?

La 30 martie 2019, licența de transport/comunitară nu va mai fi suficientă pentru operatorii de transport care au firme cu sediile în UE și SEE și care efectuează operațiuni de transport  către și din Regatul Unit. Pentru firmele de transport rutier de mărfuri și firmele logistice cu sediile în Regatul Unit, licențele comunitare și copiile conforme eliberate de autoritățile competente din Regatul Unit vor înceta să mai fie valabile și vor trebui să fie înlocuite cu un echivalent britanic. În cazul în care UE și Regatul Unit vor conveni asupra unui acord de liber schimb multilateral și vor include norme privind accesul la piața transportului rutier de mărfuri, nu ar trebui exclusă introducerea autorizațiilor pentru operatorii care au sedii în Regatul Unit și în UE în vederea efectuării transporturilor bilaterale, terță țară sau operațiuni de tranzit. Cabotajul s-ar putea să nu mai fie permis. Un astfel de acord este improbabil. Operatorii de transport rutier de marfă și operatorii de logistică ar trebui să evalueze de urgență impactul asupra operațiunilor lor actuale și să încerce să estimeze numărul de autorizații necesare pentru diferitele tipuri de operațiuni de transport pe care le efectuează.

Începând cu 30 martie 2019, autorizațiile CEMT vor fi necesare pentru operatorii britanici în vederea efectuării transporturilor rutiere internaționale de mărfuri pe teritoriul statelor  membre UE și SEE și, la rândul lor, operatorii de transport din UE și SEE vor trebui să utilizeze autorizații CEMT în vederea efectuării transporturilor rutiere internaționale de mărfuri pe teritoriul Regatului Unit. În prezent, aceste autorizații sunt limitate la număr și nu sunt disponibile pentru operațiunile de transport către și din Regatul Unit. Începând cu 30 martie 2019, utilizarea autorizațiilor CEMT ar putea fi singura modalitate de a efectua anumite operațiuni de transport către Regatul Unit. Autorizația CEMT se utilizează pentru trei curse, după care vehiculul trebuie să ajungă în țara de origine, astfel că sunt avantajate companiile britanice spre deosebire de cele românești care operează, de exemplu, relația Marea Britanie- Franța sau Marea Britanie-Germania.

            Vor rămâne valabile certificatele și atestatele?

La 30 martie 2019, certificatele de calificare profesională continuă pentru operatorii de transport rutier de mărfuri eliberate de autoritățile competente din Regatul Unit vor înceta să mai fie valabile în UE. Autoritățile britanice au precizat că astfel de certificate eliberate de statele membre ale UE sau SEE vor fi acceptate în Regatul Unit.

Certificatele de competență profesională pentru șoferi eliberate de autoritățile competente din Regatul Unit vor înceta, de asemenea, să fie valabile. Șoferii britanici care lucrează pentru o companie cu sediul într-una din statele UE 27 sau șoferii cetățeni ai UE 27 care au reședința în Regatul Unit (țara de reședință), dar care sunt angajați la o firmă cu sediul într-una din statele UE 27, vor trebui să urmeze cursuri profesionale în statele membre UE 27, respectiv în țara în care firma, care a angajat acei șoferi, își are sediul. Regatul Unit a precizat că va recunoaște aceste certificate emise de statele membre UE 27.

Șoferii britanici care nu sunt rezidenți pe termen lung în UE și care sunt angajați la o firmă cu sediul într-una din statele UE 27 vor trebui să obțină un atestat de conducător auto (acest atestat este obligatoriu pentru șoferii care nu sunt cetățeni ai UE, conform art. 5 din Reg. 1072/2009) de la autoritatea competentă din statul membru în care firma își are sediul.

Statele membre care sunt părți contractante la Convenția de la Viena din 1968 privind circulația rutieră sau la Convenția de la Geneva din 1949 privind circulația rutieră (statele care nu au ratificat prima Convenție) vor avea un sistem de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor (conform  Comisiei Europene, următoarele state membre s-ar putea să nu recunoască aceste permise: Germania, Croația, Estonia, Letonia și Lituania.).

Nu va fi introdusă viza pentru a intra pe teritoriul Regatului Unit și nici cetățenii britanici nu vor avea nevoie de viză pentru a intra în UE. Cu toate acestea, șoferilor profesioniști li se va recomanda să folosească mai degrabă pașaportul decât cartea de identitate pentru cursele către și din Marea Britanie. Există voci care susțin că ar fi mai sigură utilizarea pașapoartelor, totuși și astăzi cetățenii din România pot merge cu cartea de identitate în Elveția și Norvegia, cele două țări fiind parte a spațiului Schengen, dar și în Serbia, Muntenegru, Albania, Bosnia-Hertegovina, care nu sunt în spațiul Schengen, însă există un acord între UE și țările în cauză. Regatul Unit nu face parte din spațiul Schengen.

            Vor exista controale la frontieră?

Autovehiculele grele de transport marfă care intră în Marea Britanie sau care ies din Marea Britanie sunt oprite la frontieră în vederea verificării identității și, atunci când intră în Marea Britanie se mai efectuează și controale împotriva migrației ilegale. Acestea din urmă sunt aleatorii, dar deja provoacă timpi de așteptare mari la frontiere.

După retragerea Regatului Unit din UE, vor fi sporite controalele menționate anterior. Se vor adăuga, de asemenea, atât controalele vamale cât și verificarea autorizațiilor. Regatul Unit a precizat deja că nu va introduce controale vamale sistematice la frontierele sale, dar ar putea redirecționa unele mărfuri pentru a fi verificate în anumite puncte vamale (s-au menționat Heathrow și Holyhead).

Provocările legate de criza migrației ilegale vor continua. Verificarea autovehiculelor în vederea depistării persoanelor clandestine vor continua să fie efectuate la frontierele din afara UE și ar putea fi întărite aleatoriu. Transportatorii români sunt sfătuiți să facă instructaje cu șoferii pentru prevenirea incidentelor cu imigranții atunci când conduc în Regatul Unit pentru că, în cazul în care sunt depistate persoane clandestine în autovehicul, amenzile sunt foarte mari. În acest sens, UNTRR pune la dispoziția celor interesați trei broșuri informative pentru șoferii români de camioane și autocare, cu privire la ”Codul de practică”, ”Prevenirea furturilor de și din camioane” și ”Prevenirea migrației ilegale”. Cele trei broșuri detaliază sfaturi practice și oferă date de contact ale autorităților competente care pot fi sesizate în cazul unui incident.

Anumite mărfuri, cum ar fi fructele și legumele proaspete, carnea, peștele, florile, vor fi, de asemenea, supuse controalelor fitosanitare la frontiere și ar putea necesita pregătirea unei documentații specifice. Alte tipuri de mărfuri, cum ar fi animale vii sau deșeurile, pot, de asemenea, să facă obiectul unor cerințe suplimentare specifice. Operatorii de transport rutier de marfă și de logistică ar trebui să verifice întotdeauna cu clienții lor aceste aspecte referitoare la verificările care ar fi necesare și dacă va fi disponibilă documentația necesara. Autovehiculele pot fi oprite în cazul în care documentele nu sunt complete. Regatul Unit a precizat că nu va impune verificări sistematice pentru astfel de mărfuri.

Pe ambele părți ale Canalului Mânecii sunt întreprinse diferite inițiative în vederea reducerii cozilor lungi de autovehicule de transport marfă la punctele de trecere a frontierei, prin construirea unor zone suplimentare de parcare pentru camioane și prin testarea măsurilor de filtrare pentru a se apropia, treptat, de punctele de control.

Operatorii de transport rutier de mărfuri ar trebui să discute aceste aspecte cu clienții lor, ar trebui să ia măsuri suplimentare și să ia în considerare costurile suplimentare, întârzierile și timpii de așteptare în relațiile contractuale cu clienții lor.

            Perioada de tranziție

Începând cu 29 martie 2019, Regatul Unit va deveni o țară terță și vor fi introduse formalitățile vamale. Aceste formalități depind de disponibilitatea Regatului Unit de a continua să utilizeze sistemul NCTS ca parte contractantă admisă recent la Convenția privind regimul de tranzit comun. În cazul unui Brexit fără acord, nu va mai exista o perioadă de tranziție pentru respectarea procedurilor vamale.

Totuși, ar putea exista o perioadă de tranziție pentru accesul la piața transportului rutier de mărfuri în cazul în care Regatul Unit va părăsi UE fără un acord. Comisia Europeană a prezentat o propunere de a acorda transportatorilor din Regatul Unit, în cazul unui Brexit fără un acord, accesul la piața internă a UE pentru o perioadă de nouă luni. Accesul va fi  limitat doar pentru transporturile bilaterale (directe) cu puncte de plecare și puncte de destinație în UE sau în Regatul Unit. Sunt incluse și operațiunile de tranzit în UE și al țărilor terțe către un stat membru al UE. Cabotajul, transportul terță țară între două state membre ale UE și tranzitarea UE către și dinspre o țară terță nu sunt incluse în propunerea CE.  Aceste ultime două tipuri de operațiuni de transport vor putea fi efectuate cu autorizație CEMT. Intrarea în vigoare a regulamentului propus de CE va face obiectul măsurilor reciproce din partea Regatului Unit și nu prevede posibilitatea prelungirii perioadei de nouă luni.

            Proceduri vamale

În lipsa unui acord de retragere și a unei perioade de tranziție, Regatul Unit va deveni țară terță la 30 martie 2019 iar formalitățile vamale vor fi introduse pentru că Regatul Unit nu va mai fi membru al Uniunii vamale a UE. Recent, Comisia Europeană a subliniat că, în cazul unui Brexit fără un acord, toată legislația relevantă a UE privind mărfurile importate și exportate se va aplica de la data retragerii. Statele membre vor trebui să fie pregătite să aplice Codul Vamal al Uniunii și normele relevante privind impozitarea indirectă pentru toate importurile și exporturile din și către Regatul Unit. Statele UE ar trebui să utilizeze posibilitățile existente în vederea emiterii autorizațiilor pentru măsurile de facilitare prevăzute în Codul Vamal al Uniunii. În decembrie 2018, UE a acceptat Regatul Unit ca parte contractantă la Convenția privind regimul de tranzit comun. Acest lucru va permite utilizarea în continuare a sistemului NCTS de la data retragerii. Regatul Unit nu a ratificat încă Convenția privind regimul de tranzit comun (se preconizează ca ratificarea să se facă în ianuarie 2019). Sistemul TIR va deveni, de asemenea, un instrument util de vămuire în paralel cu sistemul NCTS. În funcție de gradul de pregătire al Regatului Unit, declarațiile vamale bilaterale de import și de export la frontiere sau în sistemul TIR ar putea fi singurele instrumente disponibile pentru vămuire în perioada imediată post-Brexit.

Codul Vamal al Regatului Unit va reflecta într-o foarte mare măsură Codul Vamal al Uniunii, dar vor exista unele diferențe. Va exista obligația de a se face o pre-declarație suplimentară privind siguranța și securitatea pentru fiecare transport în parte. Va exista un formular cu 21 de câmpuri în care vor trebui introduse informații despre transport. Această pre-declarație  poate fi făcută de operatorul de transport rutier de mărfuri, de operatorul de logistică, de client (clienți) sau de un reprezentant.

            Vor trebui operatorii de transport să se ocupe de formalitățile vamale?

Aceasta este alegerea operatorului de transport rutier de mărfuri și logistică care poate lăsa acest aspect la latitudinea clientului sau poate apela la un reprezentant, caz în care operatorul va trebui să verifice dacă toate documentele sunt disponibile și completate corespunzător și că toate formalitățile sunt respectate. În caz contrar, autovehiculul poate fi oprit.

În cazul în care operatorii de transport rutier de marfă și logistică decid să se ocupe singuri de formalitățile vamale, aceștia vor trebui să solicite un Număr de Înregistrare și Identificare a Operatorilor Economici (EORI) de la autoritățile vamale naționale competente. Acest număr de identificare este necesar atunci când o companie dorește să se ocupe de formalitățile vamale.

Chiar și atunci când companiile utilizează un reprezentant, iar declarațiile se fac în nume propriu, este necesar un număr EORI. În cazul unui Brexit fără un acord, companiile care se hotărăsc să se ocupe de formalitățile vamale ar putea fi obligate să solicite mai mult de un număr EORI. Numerele EORI obținute într-un stat membru UE27 vor permite numai exportul din și importul către UE. Un număr EORI din Regatul Unit va fi necesar pentru exportul din și importul către Regatul Unit. Partenerii pot fi solicitați să se ocupe atât de importuri, cât și de exporturi.

Companiile de transport rutier și de logistică, alături de conducătorii auto, ar trebui să cunoască procedurile vamale pentru a evita timpii de așteptare la frontiere, atunci când nu au fost îndeplinite toate formalitățile.

            Este necesar ca firmele de transport rutier să obțină Statutul de Operator Economic Autorizat (AEO)?

În prezent, foarte puțini operatori de transport rutier de marfă au statutul de AEO, deoarece nu este necesar și necesită investiții și eforturi considerabile pentru a-l obține. Obținerea AEO va oferi beneficii numai dacă o companie decide să se ocupe singură de formalitățile vamale. Pentru a putea beneficia de acest statut în UE și în Regatul Unit, va fi necesar un acord de recunoaștere reciprocă între cele două părți. Aceasta înseamnă că, în cazul unui Brexit fără un acord, va trebui să se solicite un statut AEO în UE27 și în Regatul Unit, pentru ca operatorul să poată beneficia de acest statut pe ambele părți ale Canalului Mânecii.

            Ce reguli se vor aplica combustibililor și lubrifianților utilizați de autovehicule și containere speciale?

La 30 martie 2019, Regatul Unit devine o țară terță. Dispozițiile Directivei 2003/96 /CE privind impozitarea produselor energetice și a electricității nu se vor mai aplica autovehiculelor înregistrate în Regatul Unit care intră în UE. În schimb, dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1186/2009 privind sistemul comunitar de scutire ale drepturilor vamale se vor aplica acestor vehicule. Prezentul regulament menționează faptul că combustibilii și lubrifianții din rezervorul standard al vehiculului sunt scutiți de taxe la intrarea în UE. Cu toate acestea, statele membre pot decide să limiteze scutirea la 200 de litri. Norme speciale pot fi aplicate și în zonele de frontieră situate la 25 km de graniță.

            Accesul la piață

Propunerea Comisiei Europene privind asigurarea conectivității de bază pentru transportul rutier de mărfuri în cazul unui Brexit fără un acord indică faptul că, fără un acord de retragere și o perioadă de tranziție, statelor membre UE nu li se va permite să negocieze cu Regatul Unit acorduri bilaterale privind transportul rutier de mărfuri. Propunerea prevede un regim de acces bilateral la piața UE pentru operatorii de transport rutier de mărfuri și logistică stabiliți în Regatul Unit pentru o perioadă de tranziție de nouă luni. Cabotajul, operațiunea de transport de terță țară între două state membre ale UE și tranzitarea între UE și o țară terță nu sunt incluse în propunere. Domeniul de aplicare nu se limitează la vehiculele de peste 3,5 tone. Drepturile de acces la piață în Regatul Unit pentru operatorii de transport rutier de mărfuri și logistică stabiliți în UE sau SEE vor depinde de noile norme stabilite de Regatul Unit.

Autorizațiile CEMT vor deveni mai importante pentru a garanta transportul rutier de marfă între Regatul Unit și UE 27 în cazul unui Brexit fără un acord. Începând cu anul 2020, autorizațiile CEMT pot deveni singurele mijloace pentru accesul la piață. Autorizațiile CEMT vor permite operațiunile de tranzit, transportul bilateral și operațiunile de transport terță țară.  Cabotajul nu va fi permis. Unele state membre ale UE27, cum ar fi Belgia, au deschis deja posibilitatea de a solicita autorizații CEMT pentru Regatul Unit. Regatul Unit și-a început deja procedura de solicitare în septembrie 2018.

            Transportul neînsoțit va deveni mai atractiv?

Dacă accesul la piața transportului rutier de marfă se restricționează, trimiterea de semiremorci sau remorci neînsoțite către și dinspre Regatul Unit ar putea deveni o opțiune. Cu toate acestea, în prezent, nu există nicio garanție că accesul acestora la piață nu va fi restricționat. În plus, formalitățile vamale vor trebui respectate. Capacitatea disponibilă pentru alte moduri de transport ar putea fi limitată. S-ar putea înregistra timpi de așteptare și întârzieri suplimentare care ar putea avea un impact asupra obligațiilor contractuale. Ar trebui stabilite parteneriate pentru a se asigura preluarea unităților neînsoțite. Operatorii de transport rutier de marfă și de logistică ar trebui să discute acest lucru cu clienții lor și să informeze alți furnizori de transport modal despre disponibilitatea și formalitățile vamale care trebuie respectate în timp util. În cazul în care semiremorcile din Regatul Unit sunt tractate de vehicule înmatriculate în UE, semiremorcile din Regatul Unit ar trebui să aibă propriul număr de înmatriculare.

Se vor schimba regulile de acces la piață pentru transportul în cont propriu?

În prezent, transportul rutier de mărfuri în cont propriu poate fi efectuat fără acces la profesie și la licența comunitară. Nu este încă sigur în ce măsură transportul rutier de mărfuri în cont propriu va necesita o licență sau autorizații specifice.

            Cerințe sanitare și fitosanitare

În absența unui acord de retragere și a unei perioade de tranziție, intrarea în UE a mai multor mărfuri și animale care fac obiectul normelor sanitare și fitosanitare va fi interzisă, cu excepția cazului în care Regatul Unit este acceptat ca țară terță ”listată”. Regatul Unit va trebui să îndeplinească toate condițiile aplicabile prevăzute de legislația veterinară a UE, pentru a permite intrarea animalelor vii și a produselor de origine animală. Regatul Unit a inițiat deja procedura de solicitare pentru a deveni o țară ”listată”. Atunci când Regatul Unit va deveni o țară ”listată”, vor fi necesare condiții stricte de sănătate la importurile din țările terțe, iar aceste importuri vor trebui supuse controalelor sanitare și fitosanitare de către autoritățile statelor membre la punctele de control la frontieră. Noile puncte de control la frontiere și cele existente care sunt extinse vor trebui aprobate de Comisia Europeană. Regatul Unit a emis o notă care indică faptul că, în cazul unui Brexit fără un acord, nu ar exista nicio modificare imediată a procedurilor actuale de import, în cazul în care mărfurile sau animalele provin direct din UE27.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.