148930 – 18122018 – Statul ar fi mai câştigat dacă şi-ar corela deciziile de politică fiscală şi bugetară cu evoluţia pe termen lung al unui “bilanţ public”, în care să fie cuprinse toate activele publice, de la resurse la companii şi toate pasivele, la datorii şi pensii, propun experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), într-un raport.
“Analiza avuţiei publice aduce o serie de beneficii prin oferirea unei imagini fiscale mai ample, dincolo de nivelul deficitelor şi a datoriilor. Aceasta oferă o mai mare transparenţă investitorilor şi cetăţenilor, atrăgând atenţie în egală măsură asupra lucrurilor pe care guvernele le deţin, cât şi asupra datoriilor pe care le au.
Guvernele care au bilanţuri publice puternice se bucură de costuri de finanţare mai reduse şi de sunt mai bine poziţionate să facă faţă recesiunilor“, reiese din raportul citat.
Avantajele realizării unui bilanţ complet al avuţiei publice dezvăluie amploarea şi natura activelor şi pasivelor publice; lipsa actuală de interes pentru aceste active este în sine un semn că există un potenţial ridicat de îmbunătăţire a randamentelor pe care le pot da pe termen mediu şi lung, îmbunătăţeşte identificarea şi managementul riscului; privind ambele părţi ale bilanţului se pot observa neconcordanţele; privind evoluţia pe termen lung se pot identifica din timp anumite presiuni fiscale, simplifică luarea deciziilor de politică fiscală; impactul măsurilor poate fi evaluat pe termen lung.
Experţii Fondului propun schimbarea completă a perspectivei fiscale, aşa încât aceste politici să nu mai fie axate pe măsuri pe termen scurt, menite să acopere anumite deficite din actualele bugete, ci pe măsuri pe termen lung care să stimuleze creşterea avuţiei publice.
Administratorii de fonduri suverane susţin, spre exemplu, că randamentele generate de activele publice ar putea, în teorie, să înlocuiască veniturile bugetare provenite din taxe.
În statele fără resurse, încurajarea economisirii guvernamentale în defavoarea acumulării de deficite şi datorii publice este mai dificil de realizat. În toate statele există însă active ce pot fi valorificate.
Portofoliul statului
Majoritatea ”avuţiei naţionale” este formată din una sau mai multe din patru categorii: terenuri şi resurse naturale, proprietăţi şi infrastructură (cum ar fi porturile sau drumurile publice), companii de stat (de utilităţi, de transport aerian etc) şi active financiare, cum sunt cele deţinute de fondurile publice de pensii.
Din această perspectivă, România se poate considera o ţară relativă bogată, însă finanţele publice şi în special bugetul de stat, cel mai puternic instrument al statului de orientare a economiei într-o anumită direcţie, nu este niciodată construit în aşa fel încât să răspundă unor obiective pe termen lung, iniţiativă pe care şi instituţiile europene o promovează.
“Bugetul este o puşculiţă în care pui şi scoţi, pui şi scoţi şi asta e politica bugetară în majoritatea ţărilor, în special la noi”, spune economistul Mircea Coşea. Acesta nu ar trebui să reprezinte “un cont aritmetic, matematic, în legătură cu ce intră şi ce iese” ci să răspundă deziderate pe termen lung care să atingă obiectivul principal, bunăstarea cetăţenilor.
“Chiar dacă la un moment dat investeşti în ceva care pierde, să ai garanţia că peste un anumit timp, această investiţie îţi dă o profitabilitate. Nu să ai la o anumită dată, care este arbitrară, poate să fie sfârşitul anului sau începutul anului, să ai un rezultat aritmetic care înseamnă deficit sau excedent şi care se încadrează într-o limită stabilită politic şi ea şi care nu ştii exact dacă nu cumva este perdantă”, explică economistul.
O filosofie bugetară care să treacă dincolo de linia trasă la sfârşitul unul anumit an este însă dificil de pus în practică şi dependentă de o “mobilitate conceptuală şi o flexibilitate în decizii pe care noi nu le avem. La noi există o rigiditate birocratică de tip oriental, există frica de penalizări”, spune Coşea. În opinia sa, o astfel de abordare are nevoie de consens politic, dificil de obţinut la nivel local din cauza lipsei de educaţie a clasei politice.
“Politica e o meserie care cere o cultură or asta nu avem deocamdată şi lucrurile se transformă într-o luptă directă, pe termen scurt şi care ca obiectiv doar alegerile“, este de părere economistul. – Continuare pe Cursdeguvernare.ro
