148874 – 13122018 – Ministerul Sănătății a finalizat Planul-cadru național privind controlul hepatitelor virale în România pentru perioada 2018 -2030. Proiectul Ordinului se află postat în dezbatere publică pe pagina de web a Ministerului Sănătății, www.ms.ro, secțiunea Transparență Decizională.
Planul-cadru național pentru controlul hepatitele virale urmărește crearea unui cadru de intervenție bazat pe dovezi pentru un răspuns cuprinzător și sistematic al sectorului de sănătate la hepatitele virale, luând în considerare contextul, nevoile și prioritățile naționale.
Principiile de bază sunt cele pe care se fundamentează și planul european, respectiv acoperirea universală cu servicii de sănătate, asigurarea continuității serviciilor medicale și utilizarea de abordări de sănătate publică.
”România a făcut pași importanți pentru supravegherea, controlul și tratarea infecțiilor cu virus hepatitic. Planul deacțiune al MS a fost realizat în colaborare cu OMS, iar principalul obiectiv asumat este identic cu cel global, respectiv eliminarea hepatitei virale ca amenințare majoră la adresa sănătății publice până în anul 2030. Planul are ca scop minimizarea transmiterii virusurilor hepatitei prin reducerea morbidității și mortalității date de virusurile hepatice și prin asigurarea accesului echitabil la servicii cuprinzătoare de prevenire, testare, îngrijire și tratament pentru toți pacienții. Pe de altă parte ne dorim ca, în anul 2030 să asigurăm testarea și diagnosticarea pentru întreaga populație, acces la un tratament eficient din punct de vedere al costurilor pentru toți pacienții cu VHB și VHC, iar transmiterea noilor infecții cu hepatită să fie întreruptă”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Pentru anul 2020, țintele asumate de România prin Planul-cadru naţional sunt corelate cu cele propuse de OMS Europa, prin „Planul de acțiune pentru răspunsul sectorului de sănătate la hepatitelevirale în Regiunea Europeana a OMS”. Concret, acestea vizează acoperire de 95% la vaccinarea hepatitică B cu cele 4 doze prevăzute în Calendarul național de vaccinare (la naștere, la 2, 4 și 11 luni), acoperire de 95% la prima doza de vaccin hepatitic B administrată nou-născuților în primele 24 de ore de la naștere, 75% acoperire pentru testarea la gravide pentru hepatită B și C și 95% acoperire cu profilaxie post-expunere la copiii născuți din mame infectate, prin administrarea HIBG (imunoglobulina specifica anti-VHB) noului-născut înprimele 12 ore după naștere, în asociere cu prima doză de vaccin hepatitic B; toate donările de sânge să fie testate prin PCR pentru infecția cu VHB și VHC; 50% din injecții să fie administrate cu seringi de unică folosință cu dispozitiv care împiedică reutilizarea (”safety-engineered injection devices”); asigurareacontinuității programelor de reducere a riscului la persoanele utilizatoare de droguri injectabile (”harm reduction”), cu distribuirea a cel puțin 200 seringi/ utilizator/ an; cel puțin 40% dintre persoanele utilizatoare dedroguri injectabile (PWID) dependente de opioizi să primească tratament substitutiv de tip opioid; acoperire de 95% la vaccinarea hepatitică B și aPWID neinfectate; cel puțin 25% dintre persoanele care trăiesc cu infecție cronică cu VHB, VHD și VHC să fie diagnosticate și informate privind boala lor; cel puțin 75% din persoanele depistate cu infecția VHB și VHC și eligibile pentru tratament să fie înrolate înprograme de tratament antiviral; obținerea supresiei virale la cel puțin 70% dintre pacienții aflați în tratament de lungă durata pentru VHB; diagnosticarea a cel puțin 75% din pacienții aflați în stadii avansate ale bolilor hepatice provocate de infecțiile cu VHB și VHC (ciroza sau carcinom hepatocelular); vindecareaa cel puțin 95% dintre pacienții cu VHC cronică înrolați în tratament.
Atingerea țintelor și obiectivelor propuse va fi realizată printr-un complex de intervenții prevăzute în document.