148854 – 12122018– Agenția Națională de Integritate (ANI) a fost aleasă să ocupe poziția de Vicepreședinte al Rețelei pentru Integritate (Network for Integrity), alături de Înalta Autoritate pentru Transparența Vieții Publice (https://www.hatvp.fr/) din Franța, care va ocupa funcția de Președinte, pentru un mandat de doi ani.
Alegerea ANI ca Vicepreședinte, de către membrii Rețelei pentru Integritate, a avut loc în cadrul celei de-a doua sesiuni plenare a organizației, care se desfășoară în această perioadă în Mexic.
”Împreună cu partenerii francezi, ne propunem ca în următorii doi ani să promovăm Rețeaua pentru Integritate la nivel internațional, inclusiv prin atragerea de noi membri și prin creșterea vizibilității asupra activităților pe care le desfășurăm. Obiectivul principal al Rețelei rămâne, fără doar și poate, implicarea continuă în ceea ce privește dezvoltarea culturii de integritate,etica și transparența la nivel internațional”, a declarat Bogdan Stan, președintele ANI, în cadrul ceremoniei de preluare a mandatului.
Rețeaua pentru Integritate reprezintă o inițiativă internațională formată din 14 instituții independente cu rol în prevenirea corupției de pe 4 continente, înființată la Paris în urmă cu doi ani, cu scopul de a promova principiile de bună guvernare.
Rețeaua pentru Integritate este prima platformă internațională care vizează exclusiv domeniul integrității și, alături de ANI, este formată din instituții dinFranța, Grecia, Ucraina, Letonia, Coreea de Sud, Peru, Mexic, Senegal etc.,autorități cu atribuții în managementul declarațiilor de avere și de interese, prevenirea și sancționarea conflictelor de interese, a incompatibilităților sau a averilor nejustificate.
Platforma a fost creată cu scopul de a facilita schimbul de experiență și de bune practici în domeniul transparenței declarațiilor de avere și de interese, a metodelor de investigare a incidentelor de integritate și de a crea cadrul necesar pentru a ajuta statele care doresc să implementeze sisteme similare dei ntegritate.