Acasă Social Ziua Naţională fără Tutun

Ziua Naţională fără Tutun

DISTRIBUIȚI

 148536 – 15112018   Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, foloseşte acest prilej pentru a derula la nivel naţional activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, cu privire la riscurile consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.

Anul acesta, Ziua Națională Fără Tutun, are ca temă ”Tutunul distruge inimi. Alege sănătatea! ”. Tema este dedicată asocierii între consumul tutunului și bolile cardiovasculare, campania propunându-și să evidențieze factorul de risc major în declanșarea bolilor cardiovasculare – tutunul. Infarctul de miocard, care în acest moment reprezintă cauza principală a mortalității, este una dintre consecințele fatale ale dependenței de nicotină.

Scopul campaniei este creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la riscurile bolilor cardiovasculare ale consumatorilor activi și pasivi şi să creeze oportunități de promovare a sănătății inimii, prin protejarea oamenilor de produsele din tutun.

Obiectivele campaniei de marcare a Zilei Mondiale Fără Tutun 2018 îşi propun să sublinieze legătura dintre consumul de tutun și bolile cardiovasculare, să crească gradul de conștientizare globală privind  riscurile bolilor cardiovasculare ale consumatorilor activi și pasivi şi să creeze oportunități de promovare a sănătății inimii, prin protejarea oamenilor de produsele din tutun.

În calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, ANA susţine, prin demersurile sale, organismele internaţionale cu rol similar, motiv pentru care, şi în acest an, se vor implementa, la nivel naţional, prin cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, activităţi de sensibilizare şi informare cu privire la efectele nocive asociate fumatului.

Potrivit ultimelor date deţinute de Agenţia Naţională Antidrog, situaţia consumului de tutun în România se prezintă astfel:

Prevalenţa persoanelor fumătoare în România este de 27% (un procent peste media UE).

Pentru jumătate dintre fumătorii cu vârsta peste 45 de ani sunt înregistrate decese din cauza diferitelor boli induse sau accelerate de fumat.

Deși consumul de tutun în rândul adolescenților din România s-a înscris pe o linie descendentă începând din 2003, în 2015 este peste mediile europene, pentru toate perioadele de referinţă: consumul de tutun de-a lungul vieţii – 51,7% față de 45,6% la nivel european, consumul de tutun în ultimele 30 zile – 30,1% față de 21,4% şi consumul de tutun zilnic în ultimele 30 zile – 19,7% față de 12,4%. Totodată, se observă valori mai mari ale consumului de tutun în rândul băieţilor, comparativ cu cele înregistrate în rândul fetelor, însă pentru ambele sexe, adolescenţii din România se situează peste valorile medii europene.

Bolile care determină cea mai mare mortalitate în România sunt exact acele boli pentru care fumatul este factor cauzal sau de risc: bolile cardiovasculare, cancerul (în special cel pulmonar, în creştere la sexul feminin) şi bolile respiratorii obstructive cronice (BPOC).

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.