148515 – 14112018 – În anul Centenarului Marii Uniri, sărbătorim azi aniversarea a 140 de ani de la Unirea Dobrogei cu Patria mamă România. Acum 140 de ani armata română, victorioasă în Războiul de Independență, se reîntorcea pe acest tărâm istoric cu darul Unirii pentru noi.
După secole de stăpânire otomană, regiunea era din nou acasă, oferind ţării mult visata şansă la dezvoltare economică, prin ieşirea la mare. Nu a contat mozaicul de neamuri ce trăiau și trăiesc pe aceste meleaguri, oștenii români au fost primiți cu brațele deschise, cu pâine și sare, așa cum este tradiția poporului român.
Unirea Dobrogei cu Patria Mamă a fost o etapă importantă în procesul de creare al României Mari, a României moderne, a Statului Național Unitar, proces încheiat la 1918, când a avut loc Marea Unire.
Așadar „Mărgăritarul Coroanei” cum a fost numită scumpa noastră Dobrogea de către Carol I, este declarată teritoriu românesc prin două proclamații, una pentru descendenții care compun neamul dobrogean, scrisă în toate limbile acestui pământ și una pentru armata română care a făcut posibil miracolul istoric de unificare.
Citez un fragment memorabil care în zilele noastre nu se mai regăsește în vocabularul nostru: “Salutaţi dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii, drapelul dreptăţii şi al păcii. Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră”.
De la Independență la Marea Unire, acest ținut mirific ce găzduiește frumoasa Deltă a Dunării a făcut un salt important în dezvoltarea socio-economică a României astfel că în 1895 a fost construit cel mai lung pod de la acea vreme la Cernavodă, iar în 1909 a fost inaugurat portul Constanța, principala poartă maritimă a țării.
Istoria a demonstrat că banii investiți la acea vreme, cu toate că au secat visteria țării, au făcut Dobrogea atât unul din motoarele economice ale țării, cât și cel mai important pilon al turismului românesc.
Data de 9 septembrie 2015 a reprezentat un moment de referință din cariera mea de deputat întrucât în plenul Camerei Deputaților a fost adoptată legea privind instituirea zilei de 14 noiembrie ca și „Ziua Dobrogei”. Este datoria noastră să păstrăm spiritul viu de sacrificiu şi onoare a străbunilor noştri care au reuşit să înfaptuiască această Unire, declara Vasile Gudu, deputat PNL de Tulcea
.