Acasă Social Repatrierea a trei cetățeni români și a unui cetățean yemenit 

Repatrierea a trei cetățeni români și a unui cetățean yemenit 

DISTRIBUIȚI

148513 – 14112018 –   Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul nopții de 13 spre 14 octombrie 2018, trei cetățeni români și un cetățean yemenit, membru de familie, au fost evacuați, în siguranță din Republica Yemen, prin Republica Arabă Egipt și Republica Turcia, către România.

Pe tot parcursul deplasării, cetățenii români și membrul de familie al acestora s-au aflat în legătură permanentă cu Ambasada României la Cairo și cu Consulatul General al României la Istanbul.

Reprezentanții misiunii diplomatice române de la Cairo și ai oficiului consular de la Istanbul, în coordonare permanentă cu Celula de Criză a MAE și cu sprijinul consulului onorific al Republicii Yemen în România, au acordat permanent asistență consulară în vederea repatrierii pe cale aeriană, prin identificarea unei modalități optime de evacuare, emiterea documentelor necesare deplasării și asigurarea îndeplinirii formalităților de îmbarcare.

Precizăm că Ministerul Afacerilor Externe a suportat în întregime costurile aferente transportului pentru cetățenii români și cetățeanul yemenit.

Celula de Criză a MAE continuă eforturile de evacuare în siguranță a cetățenilor români aflați în Republica Yemen și rămâne în legătură permanentă atât cu aceștia, cât și cu toate autoritățile competente din regiune.

Reamintim faptul că pe website-ul Ministerului Afacerilor Externe este în continuare postat un avertisment de călătorie pentru Yemen, care conține nivelul maxim de alertă, respectiv „Pericol major – părăsiți imediat zona sau țara”! – http://www.mae.ro/travel-alerts/2932#796 .

Ministerul Afacerilor Externe reiterează solicitarea adresată cetățenilor români prezenți în zonele de conflict, de a contacta misiunile României din teritoriu pentru a-și înregistra prezența, astfel încât să poată beneficia de asistență și protecție consulară și totodată, de a consulta informațiile furnizate prin intermediul aplicației „Călătorește în siguranță” – care poate fi descărcată de pe site-ul MAE (www.mae.ro/app_cs) pe orice telefon mobil de tip smartphone cu sistem de operare Android sau IOS. De asemenea, cetăţenii români care se deplasează în afara țării beneficiază de serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.