148735 – 30112018 – Peste 5.000 de pompieri vor fi zilnic la datorie in perioada minivacanței de 1 Decembrie, pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel național.
PREVENTIV
Premergător acestei perioade, inspectorii de prevenire au desfăşurat, la nivel naţional, activităţi de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la operatori economici care organizează activități cu aflux mare de persoane, respectiv la unitățile de cazare unde sunt așteptați numeroși turiști.
Pe lângă identificarea şi înlăturarea disfuncţionalităților, colegii noştri au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi, la rândul lor, să le transmită utilizatorilor.
Pentru siguranţa cetățenilor, inspectorii de prevenire au desfășurat pe parcursul anului 5.575 de controale la structuri de turism și agrement (hoteluri, complexe balneare, vile, cabane, pensiuni, complexe de agrement, restaurante, cluburi, discoteci etc.), în urma cărora au fost constatate 25.063 deficienţe privind apărarea împotriva incendiilor, 15% dintre acestea fiind soluționate operativ pe timpul acțiunilor preventive.
În urma verificărilor din teren, au fost aplicate 19.556 sancţiuni contravenţionale, dintre care 3.772 amenzi, în cuantum de 11,1 milioane lei. Totodată, pentru încălcarea gravă a cerințelor de securitate la incendiu, pentru 3 obiective s-a dispus măsura complementara de oprire a funcționarii.
OPERATIV
Pentru gestionarea, cu promptitudine şi eficienţă a situaţiilor de urgenţă care pot apărea în această perioadă, peste 5.000 de pompieri sunt pregătiţi să intervină, la nevoie, pentru salvarea semenilor aflați in dificultate.
În scopul optimizării misiunilor orientate spre siguranţa comunităţii, echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă vor asigura sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei în cazul manifestărilor fenomenelor hidro-meteorologice periculoase.
De asemenea, în cazul apariţiei efectelor cu impact asupra comunităţii, grupele operative la nivelul judeţelor vor fi activate în sistem integrat, cu reprezentanţi din celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cu cei aflați în componența autorităţilor şi instituţiilor implicate în managementul tipurilor de risc specifice.
Totodată, pentru răspunsul la eventuale urgenţe medicale, la nivel naţional vor fi disponibile 414 echipaje de asistenta medicala de urgenta, prim-ajutor calificat și descarcerare (29 de unităţi de terapie intensivă mobilă, dintre care 7 cu specific neonatologic), 42 de autospeciale pentru transport personal şi victime multiple si 114 echipaje de descarcerare.
RECOMANDĂRI
Având în vedere că în această perioadă majoritatea cetăţenilor aleg să-și petreacă timpul liber în zonele turistice, va reamintim principalele reguli de prevenire a incendiilor la unităţile de cazare:
– Solicitați informaţiile în ceea ce priveşte dotarea structurii de cazare turistică cu mijloace de apărare împotriva incendiilor (stingătoare, hidranţi interiori, detectoare de fum);
– Studiați planul de evacuare în caz de incendiu existent pe partea interioară a uşilor camerelor de cazare;
– Identificaţi traseele de evacuare, precum şi eventualele butoane manuale de semnalizare a incendiilor;
– Informaţi personalul existent la recepţii, atunci când căile de evacuare sunt blocate sau dacă identificaţi materiale combustibile amplasate necorespunzător;
– Nu utilizaţi instalaţii şi aparate electrice cu defecţiuni sau improvizaţii. În situaţia identificării deficienţelor în acest sens, se va anunţa, imediat, administraţia unităţii de cazare;
– Respectaţi interdicţia privind fumatul şi utilizarea focul deschis; scrumul şi resturile de ţigări se vor arunca în locuri special amenajate.