Acasă Politic Premierul român i-a vorbit președintelui Confederației Elvețiene despre proiectul ELI-NP 

Premierul român i-a vorbit președintelui Confederației Elvețiene despre proiectul ELI-NP 

DISTRIBUIȚI

 148355 – 02112018 –  Prim-ministrul Guvernului României, Viorica Dăncilă, a avut ieri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu Alain Berset, președintele Confederației Elvețiene, cu ocazia vizitei pe care acesta o întreprinde la București.

În cadrul convorbirilor au fost abordate subiecte circumscrise relațiilor bilaterale și aspecte legate de cooperarea regională și multilaterală, precum și prioritățile României pentru perioada în care va deține Președinția Consiliului UE.

În plan bilateral, a fost evidențiată diversitatea domeniilor acoperite de colaborarea dintre România și Elveția și a fost exprimat interesul reciproc pentru identificarea de modalități care pot conduce la aprofundarea și creșterea dimensiunii și complexității acestor relații. A fost trecut în revistă stadiul relațiilor economice bilaterale, fiind apreciată evoluția pozitivă a acestora. Pornind de la constatarea că un număr tot mai mare de companii elvețiene iau în considerare extinderea activității lor în țara noastră, au fost subliniate oportunitățile foarte bune oferite investitorilor străini de mediul de afaceri românesc.

Prim-ministrul român a mulțumit părții elvețiene pentru buna desfășurare a Programului de cooperare elvețiano-român și a salutat rata ridicată de absorbție a fondurilor dedicate acestui program. Cei doi oficiali au apreciat aportul la consolidarea colaborării sectoriale bilaterale pe care l-au avut programele realizate în cadrul Contribuției financiare a Elveției la coeziunea UE, menționând programele de formare profesională și post universitară dedicate tinerilor (JOBS – Job Orientation Training for Businesses and Schools și SCIEX – Scientific Exchange Program).

În context, a fost evidențiat faptul că există un potențial ridicat de colaborare în plan sectorial care poate fi mai bine valorificat și au fost amintite domeniile culturii, educației, cercetării și inovării. Au fost evocate, în acest sens, atât experiența elvețiană recunoscută în domeniu, cât și succesele constante înregistrate de inventatorii români participanți la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva. Nu în ultimul rând, au fost amintite amplele posibilități de cercetare pe care le oferă proiectul ELI-NP.

Prim-ministrul României a semnalat prezența tot mai activă a diasporei române din Elveția în ecuația bilaterală, în special prin stabilirea de noi canale de comunicare la nivel profesional sau local.

Totodată, prim-ministrul Viorica Dăncila a prezentat stadiul pregătirilor și prioritățile României pentru perioada în care va deține Președinția Consiliului UE, subliniind că țara noastră va rămâne ferm angajată în dezvoltarea proiectului european. Au fost abordate și aspecte privind relația Elveției cu UE, în special negocierile în curs privind încheierea unui Acord-cadru instituțional. Premierul României a apreciat angajamentul Elveției de a-și consolida și dezvolta relațiile cu Uniunea Europeană și cu statele membre, arătând că Elveția este un partener important atât pentru România, cât și pentru UE.

Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, premierul Viorica Dăncilă mulțumind pentru sprijinul pe care Elveția îl acordă țării noastre în acest demers

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.