148597 – 21112018 – Sub egida ”Pot ce poți și tu, angajează-mă!”, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă marchează “Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități” prin organizarea la nivel național a unor evenimente care să asigure atât dialogul dintre factorii care pot contribui la ocuparea forței de muncă din rândul persoanelor cu dizabilități, cât și activități specifice bursei locurilor de muncă.
Acțiunile care se vor desfășura în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, direcțiile generale de asistență social și protecția copilului și organizații neguvernamentale ale persoanelor cu dizabilități își propun să asigure un dialog constructiv pentru integrarea socio – porfesională a persoanelor cu dizabilități.
Potrivit art. 78 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale. Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. În caz contrar, acestea plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu andicap.
Cu eforturi minime, angajatorii pot deveni parteneri prin încadrarea persoanelor cu dizabilități. Potrivit Legii nr. 76/2002 privind asigurările pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, ANOFM acordă subvenții, pe o perioadă de 12 luni, angajatorilor care încadrează persoane cu handicap pe perioadă nedeterminată, cu condiția menținerii în activitate cel puțin 18 luni de la data angajării. Subvenția lunară este de 2.250 de lei și se acordă proporțional cu timpul lucrat.