148504 – 14112018 – Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a participat Convocarea anuală cu șefii structurilor centrale și teritoriale ale , activitate care s-a desfășurat in județul Brașov, pe parcursul a două zile.
Cu acest prilej, ministrul a abordat teme importante care vizează domeniul gestionat de cei prezenți la convocare, subliniind atât aspectele pozitive, cât și cele care necesită a fi îmbunătățite în perioada imediat următoare. ”Consider un plus pentru Poliție faptul că s-a stabilizat mare parte din management, că s-au organizat concursuri și foarte mulți șefi de unități s-au definitivat pe funcții, că am încadrat oameni și că am adus un număr consistent de mașini în parcul auto. Iar cel mai important lucru este că v-ați atins principalul obiectiv din Programul de Guvernare – creșterea nivelului de siguranță al cetățeanului!” a menționat oficialul MAI.
Pe de altă parte, ministrul Carmen Dan a mai afirmat că ”lipsurile de personal și de logistică nu pot reprezenta argumente permanente atunci când întâmpinăm diverse probleme”, motiv pentru care a solicitat șefilor structurilor județene de poliție, pentru perioada următoare, ”atitudine, pregătire, prezență în stradă”.
De asemenea, cu prilejul acestei întâlniri s-a discutat și despre faptul că, până la finalul anului în curs, se va adopta legea privind autoritatea polițistului. Principalul avantaj este acela că intervențiile polițiștilor nu vor mai putea fi speculate întrucât regulile de acțiune vor fi cuprinse în actul normativ, așadar vor fi publice.
”Ceea ce nu a putut fi cuprins în lege este atitudinea. Atitudinea nu o putem schimba prin norme, ci numai prin conduită. Cu cât este mai transparentă conduita noastră, cu atât mai mult ar trebui să apară o schimbare de atitudine. Dacă până acum ne puteam ascunde acțiunile în spatele unor proceduri netransparente, de acum aceste acțiuni sunt explicit prevăzute în lege. Așadar, ca să dau un exemplu: dacă în lege se prevede cum se face o legitimare, atunci mă aștept ca legitimarea aceea să o faceți ca la carte. Atitudinea înseamnă și curaj. Curajul de a schimba câte ceva, de a încerca abordări noi, de a genera proiecte pilot, de a le valida și apoi generaliza. Atitudinea înseamnă să gândești altfel! Și vreau ca voi la nivelul conducerii să începeți să gândiți altfel”, a solicitat Carmen Dan.
De asemenea, ministrul a abordat subiectul pregătirii angajaților de la nivelul Poliției Române. Referitor la acest subiect, Carmen Dan le-a transmis șefilor inspectoratelor județene de poliție că, dacă nu vor intensifica activitățile de pregătire, vor fi ”primii responsabili” în cazul în care subordonații lor vor ”acționa greșit”.
Nu în ultimul rând, ”prezența în stradă presupune o bună planificare, o bună analiză de risc, în general un bun management”. a afirmat Carmen Dan.
La finalul întâlnirii, ministrul le-a comunicat celor prezenți la convocare așteptările pentru perioada următoare, printre care se numără buna gestionare a evenimentelor din acest sfârșit de an, buna organizare a evenimentelor ocazionate de Președinția Consiliului Uniunii Europene și o bună prioritizare a obiectivelor anului 2019.