148410 – 07112018 – În urma problemelor întâmpinate săptămâna trecută la transferul pacientului cu arsuri grave într-un spital privat din Belgia, ministrul Sănătății, Sorina Pintea a decis încheierea unor protocoale cu centrele de mari de arși din Europa, pentru a evita în viitor problemele birocratice în cazul transferurilor pacienților cu arsuri grave în străinătate.
În acest sens, a fost contactată conducerea Spitalului Militar din Belgia, urmând ca săptămâna viitoare să se desfășoare primele discuții premergătoare semnării unui protocol care să permită transferul pacienților cu arsuri grave din România în regim de urgență, urmând ca problemele birocratice să fie rezolvate după transfer. Ministrul Sănătății intenționează să încheie astfel de acorduri cu mai multe unități sanitare din Europa care au capacitate de îngrijire și tratament a marilor arși.
De asemenea, în urma unor întâlniri ale experților europeni în România, există în execuție o procedură europeană care va fi aplicată tuturor țărilor membre în cazul în care se confruntă cu lipsa posibilităților de tratare a marilor arși.
În cazul tranferului pacientului cu arsuri grave de săptămâna trecută a existat o colaborare foarte bună cu MAPN și IGSU în acest caz, în baza protocoalelor care există între aceste instituții, se arată într-un comunicat de presă.
România dispune de fondurile necesare tratamentelor în străinătate pentru mari arși. Atât Ministerul Sănătății, cât și CNAS dispun de fonduri pentru acest tip de intervenții. De asemena, toate plățile către furnizorii străini de servicii medicale sunt onorate în termenul legal. ”Ministrul trebuie să se implice ori de câte ori situația o cere, iar săptămâna trecută a fost un caz special care a impus intervenția mea pentru a nu pierde timp prețios pentru pacient cu formalitățile necesare transferului”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
În ceea ce privește controlul infecțiilor intraspitalicești, sistemul sanitar din România prevede proceduri în conformitate cu cele mai înalte standarde europene în domeniu. Ministerul Sănătății va dispune în continuare controale pentru verificarea punerii în aplicare a acestor proceduri și va înăspri sancțiunile în cazul în care ele nu sunt aplicate corespunzator.
Pentru o monitorizare mai atentă a consumului de antibiotice și a rezistenței microbiene, Ministerul Sănătății a elaborat un proiect de hotărâre de guvern pentru stabilirea unui comitet intersectorial de limitare a rezistenței la antibiotice. Acest proiect prevede ca specialiști din instituțiile implicate, precum Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, ANSVSA, Colegiul medicilor si Colegiul farmaciștilor, vor stabili o strategie de acțiune pe termen lung care respectă conceptul internațional ”one health” cu acțiuni concrete în domeniul sănătății umane și veterinare și acțiuni de mediu care au rolul de monitorizare a consumului de antibiotice și rezistență microbiană.
Sorina Pintea, ministrul Sănătății se va întâlni în cursul acestei săptămâni cu reprezentanții semnatarilor scrisorii deschise transmisă de grupul de supraviețuitori ai tragediei de la Colectiv pentru a discuta propunerile lor referitoare la capacitatea de îngrijire și tratament a marilor arși.