148485 – 13112018 – Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, alături de ambasadoarea Franței la București, Michèle Ramis, și Reprezentantul special al UE pentru Sahel, Angel Losada, a deschis cursul de reconstrucţie post-conflict şi stabilizare în regiunea Sahel. Cursul este organizat de Ministerul Afacerilor Externe în cooperare cu Agenția României de cooperare internațională pentru dezvoltare (RoAid) și Ministerul Apărării Naţionale, în perioada 12-16 noiembrie 2018 şi beneficiază de sprijinul Ministerului francez al Afacerilor Externe.
”Sahelul constituie o prioritate pentru Uniunea Europeană, iar România s-a angajat să contribuie la eforturile de reconstrucție a regiunii. Acest curs, finanțat din fondurile românești de cooperare pentru dezvoltare, reprezintă o contribuție concretă a țării noastre. Punem în valoare expertiza românească și europeană, contribuim la formarea într-un domeniu important a înalților funcționari din patru țări africane şi a colegilor lor din România”, a subliniat ministrul Meleșcanu.
Treizeci de cursanți din România și din regiunea Sahel (Burkina Faso, Mali, Mauritania, Niger) vor studia teoretic și practic dezvoltarea capacităților în situații post-conflict, medierea, contextul politic și de securitate al regiunii, comunicarea în situații de criză sau combaterea terorismului și a corupției. Ei vor participa și la gestionarea unei situații de criză, simulată la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” în cadrul centrului specializat în astfel de exerciţii.
Cursanții africani selectaţi pentru acest curs au cariere în domeniile militar, diplomatic, al magistraturii şi al poliţiei. Colegii lor români provin din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale. Aceștia vor întâlni o serie de formatori reputaţi din cadrul Comisiei Europene, Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), ONU, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, dar și din ONG-uri din țară și din străinătate.
Începând din anul 2008 și până în prezent, MAE a organizat și a finanțat douăsprezece ediții ale cursului de reconstrucție și stabilizare post-conflict, la care au participat peste 300 de cursanți, atât din mediul civil, cât și din cel militar, din statele partenere de cooperare pentru dezvoltare (R. Moldova, Ucraina, Serbia, Georgia, state din Asia Centrală, din zona Orientului Mijlociu Extins şi a Africii, precum şi din Asia de Sud-Est) şi din România. Programul din acest an este finanţat din bugetul agenției RoAid.