148508 – 14112018 – Deputatul Anişoara Radu a transmis un comunicat de presă referitor la proiectul de lege privind posibilitatea ca medicii să se pensioneze, la cerere, la 67 de ani, fără a le fi afectat dreptul de a beneficia de pensie la momentul împlinirii vârstei standard.
În acest sens, deputatul a menţionat că proiectul de lege, care a fost dezbătut săptămâna trecută în Comisiile reunite de muncă şi protecţie socială şi de sănătate, este binevenit pe fondul deficitului de medici din foarte multe unităţi sanitare. Comisiile reunite au adoptat un raport de admitere a legii, iar acesta urmează să fie votat în plenul Camerei Deputaţilor în perioada următoare.
Radu a declarat că deficitul de medici ţine închise secţii întregi chiar şi în cazul spitalelor judeţene: ”Lipsa cadrelor medicale se resimte într-o măsură foarte mare în zonele mai puţin dezvoltate, dar şi în reşedinţele de judeţ există probleme. Lipsa specialiştilor din sistem ţine secţii închise chiar şi în unele spitale judeţene. Situaţia din judeţul Tulcea nu este mai bună, şi în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Tulcea au fost probleme în găsirea de specialişti pentru anumite secţii, deşi autorităţile locale, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Horia Teodorescu, au făcut nenumărate demersuri şi eforturi pentru atragerea acestora”, a declarat deputatul.
Adoptarea proiectului de lege va duce la oferirea posibilităţii medicilor să se pensioneze la cerere, la vârsta de 67 de ani, fără a li se afecta însă dreptul de a beneficia de pensie la momentul împlinirii vârstei de pensionare prevăzută în Legea 263/2010. Practic li se va oferi posibilitatea de a cumula pensia cu salariul.
Radu a subliniat că această măsură, corelată cu măsura creşterii salariilor medicilor deja implementată, poate duce la o rezolvare a deficitului de cadre medicale din sistem: ”Oferirea posibilităţii ca medicii să cumuleze pensia cu salariul, corelată cu majorările salariale substanţiale adoptate deja prin Legea salarizării, va ajuta la reducerea deficitului de specialişti din spitale şi va oferi un acces mai bun la servicii medicale cetăţenilor”.