148396 – 06112018 – Ceea ce s-a intamplat luni in PSD ar trebui sa fie, cinic vorbind, o veste excelenta pentru opozitia la PSD. Liviu Drangea a inceput sa puna toporul pe temelia partidului, dar in egala masura si-a dat si masura neputintei. Dar faptul ca acest om pastreaza inca puterea este o veste teribila pentru Romania.
Cei pe care i-a dat afara, Adrian Tutuianu si, mai ales, Marian Neacsu nu sunt chiar oricine. Dl Tutuianu, pesedist de 20 de ani, conduce una dintre cele mai puternice organizatii ale PSD, din Dambovita, cu scoruri constant foarte mari la alegeri. De exemplu, in 2016 a castigat 68 de primarii, fata de numai 19 PNL, si 7 mandate parlamentare.
Iar dl Neacsu, pesedist de 18 ani, a fost secretarul general al partidului, ales de ultimul Congres, nu numai de grupul de la Scrovistea. Organizatia sa, PSD Ialomita, a luat 60% la ultimele parlamentare, iar la locale a luat 42 din cei 66 de primarii.
De ce au fost exclusi? Pentru delict de opinie. Singurele chestiuni dovedite in privinta lor sunt declaratii, anti Dragnea publice sau, in cazul dlui Tutuianu, inregistrari din ceea ce domnia sa considera ca sunt discutii private. Nici aprecierile publice, nici cele din cadru privat nu sugereaza vreun complot, ci doar acuzatii de incompetenta la adresa conducerii partidului si la adresa obedientei slugarnice a membrilor PSD.
Si in timp ce doi pesedisti de doua decenii sunt exclusi pentru tot felul de scenarii pe care in alte conditii dl Dragnea le-ar numi securistice, partidul a fost preluat de fosti pedisti si fosti peremisti care se reunesc la Scrovistea de unde emit edicte.
Insa ceea ce dl Dragnea voia sa fie un exercitiu de forta ascunde de fapt o mare slabiciune, pentru ca adversarii cei mai aprigi si mai periculosi ai domniei sale nu au fost cei exclusi luni. Pietrele tari sunt Paul Stanescu si Gabriela Firea, de care nu a avut curajul sa se atinga. Iar dna Firea a invartit cutitul in aceasta rana a neputintei prin noi mesaje extrem de critice, cu mult mai rele decat ce au zis vreodata Tutuianu si Neacsu, la adresa lui Liviu Drangea, in chiar ziua CEX-ului: „PSD este condus in acest moment de un om preocupat doar de propria situatie politica, juridica, economica, si ale carui iesiri bizare si departe de a fi ale unui barbat de stat denota disperare si incrancenare”.
Pentru Liviu Dragnea, razboiul nu numai ca nu s-a sfarsit, ci el de-abia incepe. Excluderea celor doi le-a demonstrat probabil celor ramasi ca nu exista cale de miloc. E care pe care. Daca nu-l rapun ei, ii va rapune el pe ei unul cate unul.
Demisia lor in bloc ar fi fost un mare ajutor pentru Liviu Dragnea, lasandu-i spatiu de victimizare si acuzatii de tradare.
Dar pentru ca adversarii sai controleaza multi parlamentari, este de asteptat ca dl Dragnea sa aiba probleme din ce in ce mai mari sa-si asigure majoritatea pentru proiectele sale si pentru functiile pe care le are de impartit.
Vor incerca disidentii sa rastoarne guvernul la motiunea de cenzura? Este ceea ce ii convine lui Liviu Dragnea sa acrediteze exploatand pe cea mai mare spaima a PSD – pierderea guvernarii.
Dar nici disidentii nu vor asta. Sunt si ei cu mult prea mufati la robinetele de bani publici si, politic, nu au niciun interes sa devina inamicii partidului dupa ce il vor fi aruncat in opozitie. Ei vor sa fie salvatorii PSD. Si de aceea nu cred ca vor vota pentru caderea guvernului decat daca vor avea garantia pastrarii guvernarii. Adica singurul sacrificat sa fie Liviu Dragnea.
”Teleormanleaks” arata ca finalul lui Liviu Dragnea, politic si penal, e aproape. Din punct de vedere juridic, documentele publicate de Rise Project fac imposibil de negat legatura dintre Dragnea si Tel Drum. Totodata, ele documenteaza existenta grupului infractional organizat de proportii epice realizat de Dragnea si oamenii sai prin ciorchinele de firme care se alimentau reciproc cu bani publici. O caracatita teribila cu tuse pe alocuri grotesti, alcatuita din marionetele unui dictator provincial.
Din punct de vedere politic este o mostra edificatoare a modului in care un om a luat o bucata de tara pe cont propriu si a ros-o pana la maduva. Pe banii unuia dintre cele mai sarace judete din Romania au fost create palate in tara si in Brazilia, au fost finante calatorii exotice, chiolhanuri, operatii estetice si majordomi.
Incercarea lui Liviu Dragnea si a televiziunilor aservite de a arunca in derizoriu Teleormanleaks cu glumite ridicole arata cat de adanca e lovitura si faptul ca este imposibil de demontat pe fond. Spectacolul dezmatului este dezgustator si terifiant in acelasi timp, indiferent cat de pesedist esti. Si costul lui electoral va fi urias. Costul pe care PSD il va plati pentru Dragnea si care deja se vede in sondaje.
PSD a avut intotdeauna lideri care dincolo de toate pacatele lor uriase au avut totusi anvergura de barbati de stat. Niciodata acest partid nu a fost pus in situatia de a defila cu niste caraghiosi disperati, ridicoli, daca nu ar fi de o extrema toxicitate. Si acest lucru nu mai poate fi ascuns, indiferent ce exercitii de forta va mai face Liviu Dragnea, scrie Ioana Ene Dogioiu pe Ziare.com.