Acasă Externe Agenda Europeana Eurobarometru alegeri 2019: principalele îngrijorări ale românilor și ce i-ar determina să...

Eurobarometru alegeri 2019: principalele îngrijorări ale românilor și ce i-ar determina să participe la vot 

DISTRIBUIȚI

148674 – 27112018 – Românii sunt printre cei mai îngrijorați europeni în ceea ce privește transparența campaniilor electorale. Totodată, și-ar dori să fie mai bine informați și să apară mai mulți tineri printre candidați pentru a fi motivați să iasă la vot. Sunt rezultatele celui mai recent sondaj Eurobarometru, publicat astăzi, 26 noiembrie, care pune în lumină așteptările europenilor cu privire la alegerile din mai 2019 și ceea ce i-ar motiva să voteze.

Printre cele mai mari îngrijorări ale românilor privind alegerile se numără:

Persoane care votează deși nu au dreptul, rezultat de 66%, care îi plasează pe români pe prima poziție la acest capitol (comparativ cu o medie UE de 45%);

Persoane care votează de două ori, răspuns dat de 62% dintre români, al doilea rezultat din UE (la o medie europeană de 44%);

Oamenii sunt constrânși să voteze într-un anumit fel, răspuns al 66% dintre români, al treilea rezultat din UE la acest capitol (medie UE de 52%);

Manipularea alegerilor prin atacuri cibernetice, răspuns dat de 66% dintre respondeții din România (al treilea loc în Uniune la acest capitol după Spania și Marea Britanie, față de o medie UE de 61%);

Influențarea alegerilor prin intervenția unor grupuri infracționale și a unor forțe străine, opinie împărtășită de 62% dintre români (față de o medie UE de 59%);

Manipularea rezultatelor finale ale alegerilor, răspuns dat de 70% dintre respondenți în România (medie UE de 56%);

Cumpărarea voturilor, una dintre îngrijorările a 68% dintre români, al cincilea rezultat din UE (comparativ cu o medie europeană de 55%);

De asemenea, faptul că datele cu caracter personal rămase online ar putea fi utilizate pentru a le transmite anumite mesaje politice, reprezintă o îngrijorare pentru 71% dintre români, peste media UE de 67%.

Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, a declarat: „Cercetările noastre arată că oamenii sunt cu adevărat îngrijorați cu privire la dezinformare. Un lucru bun este că din ce în ce mai mulți cetățeni dau dovadă de spirit critic în ceea ce privește informațiile pe care le primesc și sunt conștienți de potențialele elemente perturbatoare menite să manipuleze ceea ce citesc, gândesc și, în cele din urmă, votează.Pentru legitimitatea democrației europene, este esențial ca cetățenii să își exercite dreptul de vot. Iată de ce noi toți, instituțiile UE și statele membre trebuie să ne protejăm alegerile și să ne consolidăm democrația.”

Principalii factori care i-ar face pe români să participe la vot sunt:

Mai mulți tineri printre candidați (42%, față de media UE de 31%);

Mai bună informare privind UE și impactul Uniunii asupra vieților lor (42%, media UE 43%);

Mai multe femei printre candidați (14%, media UE 20%);

Mai mulți candidați din grupuri politice mai slab reprezentate (13%, media UE  12%);

Mai mulți candidați cu alte naționalități din UE (11%, media UE 8%).

Când sunt în străinătate românii preferă să voteze la ambsadă/consulat, respective 43% dintre respondenți, printre primele 4 cele mai ridicate procente din UE (27% media UE), iar 32% ar prefera votul online (42% media UE).

Pentru a răspunde acestor provocări, Comisia Europeană a implementat un set de măsuri concrete pentru a se asigura că alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor sunt organizate în mod liber, echitabil și sigur, o rețea europeană de cooperare electorală, acțiuni de combatere a fenomenului dezinformării, precum instaurarea Codului de bune practici privind dezinformarea, care va contribui la asigurarea unei transparențe sporite cu privire la publicitatea politică sponsorizată online.

Sondajul Eurobarometru a fost publicat în contextul Colocviului anual din 2018 privind drepturile fundamentale, care reunește politicieni, cercetători, jurnaliști, ONG-uri și activiști.

Sondajul Eurobarometru privind democrația și alegerile a fost realizat pe baza unor interviuri directe cu 27 474 de respondenți din 28 de state membre ale UE, la domiciliul acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.