148697 – 28112018 – Institutul Cultural Român ”Titu Maiorescu” din Berlin a organizat, în parteneriat cu Institut Français Berlin, în data de 27 noiembrie 2018, un concert cu piese de muzică clasică compuse în timpul Primului Război Mondial de George Enescu, Claude Debussy și Gabriel Pierné.
Concertul a fost susținut de Cristian Niculescu, pian, Ioana Goicea, vioara 1, Adriana Porteanu, vioara 2, Aida Carmen Șoanea, violă, Radu Nagy, violoncel. Lucrările ce vor fi interpretate au fost compuse în perioada 1916-1918, George Enescu având o legătură personală sau profesională cu compozitorii francezi.
Din program au făcut parte parte Trioul, de George Enescu, compus în timpul internării compozitorului într-o clinică din România, în anul 1916, Sonata pentru Vioară și Pian, de Claude Debussy, compusă în 1917, precum și Cvintetul pentru Două Viori, Violă, Violoncel și Pian, de Henri Constant Gabriel Pierné opus 41, compusă în anii 1916-1917.
Parteneriatul între Institutul Cultural Român ”Titu Maiorescu” din Berlin și Institut Français Berlin în cadrul acestei acțiuni are loc în chiar ziua deschiderii Sezonului România-Franța, marcând astfel acest eveniment și în capitala Germaniei.
Concertul a fost primul din seria de trei evenimente prin care Institutul Cultural Român ”Titu Maiorescu” din Berlin marchează Ziua Națională a României în anul Centenarului, următoarele două evenimente urmând a avea loc la Heidelberg (1 decembrie, seară literară, la Universitate), și München (4 decembrie – Concert Omagial Sergiu Celibidache, la Filarmonică).