148732 – 28112018 – Acordul între Guvernul României și Federațiile Sindicale Reprezentative din Învățământ, prin care Executivul se angajează să ia măsuri de sprijinire a educației, în concordanță cu rolul prioritar al acestui domeniu, prevăzut în Programul de Guvernare, a fost adoptat astăzi, prin memorandum, în ședința solemnă de la Alba Iulia.
La finalul ședinței, Acordul a fost semnat de premierul Viorica Dăncilă și de liderii Federațiilor Sindicale Reprezentative din Învățământ: Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater, Simion Hăncescu, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, și Marius Nistor, preşedintele Sindicatului din Învăţământ Spiru Haret.
Acordul are în vedere următoarele măsuri în domeniul educației:
Ø Creșterea sumelor destinate finanțării educației cu cel puțin 15% anual, comparative cu bugetul anului precedent, astfel încât să se ajungă la cel puțin 6% din PIB;
Ø Devansarea creșterii salariale prevăzute până în anul 2022, până la data de 1 septembrie 2020;
Ø Acordarea a doua salarii brute pe an pentru dezvoltarea personală și materiale didactice;
Ø Acordarea unei sume de până la 5000 euro pentru achiziția și modernizarea unei locuințe, precum și cumpărarea terenului necesar construcției, pentru personalul didactic din mediul rural;
Ø Acordarea unei garanții de stat de 80% pentru creditele luate în vederea achiziționării unei locuințe;
Ø Acordarea unei prime de instalare în cuantum de trei salarii medii brute pe economie pentru personalul didactic care se titularizează în mediu rural;
Ø Cadrelor didactice cu o vechime efectivă în învățământ de minimum 30 de ani, li se acordă la pensionare șase salarii medii brute pe economie;
Ø Crearea unui cont unic de dezvoltare prin intermediul căruia toate universitățile să poată demara/ finaliza proiecte de investiții;
Ø Construirea a cel puțin 1000 de grădinițe cu program sportiv.