148566 – 19112018 – La 19 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au efectuat patru percheziții în municipiul București și în județele Ilfov și Dâmbovița și au adus la sediul poliției, pentru audieri, 39 de persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și înșelăciune.
Activitățile s-au de sfășurat în cadrul unui dosar aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea și au vizat locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Persoanele în cauză, doi bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 35 și 60 de ani, sunt bănuite că în perioada 2013 – 2017, ar fi falsificat și vândut mai multe documente, în baza cărora peste 35 de cadre didactice din cadrul mai multor instituții de învățământ din Județul Ilfov ar fi beneficiat de gradații de merit. Totodată, aceste documente ar fi facilitat cumpărătorilor accederea în carieră precum și obținerea de beneficii salariale. Documentele în cauză constau în certificate de participare la simpozioane naționale și internaționale, precum și diplome care atestă cunoștințe dobândite de participanți la diverse cursuri de specialitate. Prejudiciul total cauzat este de peste 1.090.000 de lei.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciilor