Acasă Politic Victor Negrescu: „România acordă o mare importanță participării în Semestrul European „

Victor Negrescu: „România acordă o mare importanță participării în Semestrul European „

DISTRIBUIȚI

 148216 – 23102018 – Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat marți, 23 octombrie 2018, la reuniunea de lansare a misiunii tehnice a Comisiei Europene parte a Semestrului European, procesul de coordonare a politicilor economice ale statelor membre.

Misiunea Comisiei Europene se desfășoară în contextul pregătirii Raportului de țară privind România, care va fi publicat în luna februarie a anului viitor. Delegația Comisiei Europene pentru această misiune de lucru include peste 30 de reprezentanți din mai mult de zece direcții generale și structuri ale instituției. În cadrul acestei misiuni, pe parcursul a trei zile (23-25 octombrie 2018), au loc o serie de reuniuni cu reprezentanți ai autorităților publice centrale precum și cu reprezentanți ai altor actori implicați în proces.

În cadrul intervenției sale, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a evidențiat faptul că, în calitate de coordonator național pentru Strategia „Europa 2020″ și în domeniul afacerilor europene, Ministerul Afacerilor Externe colaborează cu mai mult de 30 de instituții naționale pe teme legate de Semestrul European. Totodată, cu sprijinul autorităților publice relevante, Ministerul Afacerilor Externe elaborează anual Programul Național de Reformă al României.

De asemenea, ministrul delegat a menționat intensificarea, începând cu anul 2017, a dialogului cu părțile interesate naționale relevante. În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe a organizat două evenimente publice, patru întâlniri la nivel înalt și întâlniri la nivel de grupuri de lucru tematice. Din perspectiva Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, oficialul a precizat că obiectivul țării noastre este acela ca Semestrul European 2019 să se desfășoare în conformitate cu foaia de parcurs care va fi prezentată în luna noiembrie în cadrul Consiliului Afaceri Generale.

„România recunoaște importanța Semestrului European și are în vedere intensificarea dialogului și cooperării cu Comisia Europeană în cadrul acestui proces. În acest sens, am prioritizat încă de la preluarea mandatului transparentizarea și consolidarea procesului de consultare la nivel național, prin intermediul dezbaterilor organizate și a formatelor tehnice de lucru care reunesc reprezentanții partenerilor sociali și ai administrației publice centrale”, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Comisiei Europene și ai autorităților publice centrale care vor participa la reuniunile din zilele următoare.

Semestrul European, introdus în anul 2010, reprezintă procesul de coordonare anuală a politicilor economice ale statelor membre UE, fiind articulat în jurul următoarelor obiective: finanțe publice solide, sprijinirea reformelor structurale și stimularea investițiilor. Pe parcursul Semestrului European, Comisia Europeană se află în dialog permanent cu autoritățile din statele membre, pentru a monitoriza modul de implementare a acestor politici.

Comisia analizează în detaliu Programele Naționale de Reformă, respectiv Programele de Stabilitate sau de Convergență, evaluează corelarea politicilor naționale cu obiectivele și prioritățile convenite la nivelul Uniunii Europene, emite recomandări în scopul orientării acestor politici pentru un interval de 12–18 luni și urmărește implementarea lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.