148308 – 30102018 – Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a participat, la 29 octombrie 2018, la lucrările celei de-a treia ediții a Summit-ului Uniunea Europeană-Lumea Arabă „Orizonturi Comune”, care se desfășoară la Atena, Republica Elenă.
La evenimentul din acest an, dedicat dezbaterii strategiilor de cooperare euro-arabă, au participat factori de decizie de la nivelul Uniunii Europene și al statelor membre și din statele arabe, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri.
Agenda discuțiilor a fost axată pe teme precum politicile europene și ale vecinătății arabe, orizontul relațiilor euro-arabe, politicile din domeniul migrației, cooperarea cu statele arabe în sfera schimbărilor climatice și tranziției energetice, eficiența energetică în regiunea extinsă, cooperarea multidimensională dintre Grecia și lumea arabă, rolul potențial al Europei în dezvoltarea economiei digitale în statele arabe și rolul transporturilor în promovarea creșterii comerțului și investițiilor dintre Uniunea Europeană și lumea arabă.
Ministrul Teodor Meleșcanu a salutat, în intervenția sa, contribuția evenimentului la identificarea celor mai potrivite mijloace de identificare a răspunsurilor la provocările comune cu care se confruntă Europa, spațiul arab și continentul african. A subliniat, de asemenea, că actualul context internațional și regional determină continuarea unui dialog sincer, deschis și constructiv, care să respecte opiniile fiecărei partener. Totodată, a remarcat importanța păcii și a stabilității în eforturile regionale de realizare a unor parteneriate durabile. În acest sens, șeful diplomației române a reiterat necesitatea soluționării politice a conflictelor din Vecinătatea Sudică a Uniunii Europene, ca precondiție pentru asigurarea cadrului propice dezvoltării, pe mai departe, a cooperării dintre Uniunea Europeană și partenerii săi din Orientul Mijlociu și Africa.
De asemenea, ministrul Afacerilor Externe a arătat că România, inclusiv în calitate de stat care va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului viitor, rămâne profund atașată obiectivelor UE destinate Vecinătății Sudice și va continua să acționeze pentru dezvoltarea cooperării în regiunea Euro-Mediteraneană.
În ceea ce privește oportunitățile de cooperare economică, șeful diplomației române a evidențiat că România susține inițiativele de cooperare regională care pot aduce o valoare adăugată în ceea ce privește securitatea energetică, precum și interconectivitatea rețelelor și coridoarelor de transport.
În marja celei de-a treia ediții a Summit-ului Uniunea Europeană-Lumea Arabă „Orizonturi Comune”, ministrul Teodor Meleșcanu a avut, de asemenea, întrevederi bilaterale cu Sultan bin Saad Al-Muraikhi, ministrul de stat pentru afaceri externe al Statului Qatar, și Nebojša Stefanović, vicepreședinte și ministru al afacerilor interne din Republica Serbia. Întrevederea cu ministrul de stat pentru afaceri externe al Statului Qatar a prilejuit realizarea unui schimb de opinii asupra stadiului relației bilaterale, precum și asupra problemelor de interes comun de pe agenda internațională și regională. În cadrul discuțiilor a fost evocată dorința comună de aprofundare a dialogului politic, cu scopul de a sprijini dezvoltarea relațiilor economice și comerciale. Ministrul Teodor Meleșcanu a reiterat susținerea față de demersurile internaționale destinate reconcilierii statelor Consiliului de Cooperare al Golfului, organizație deosebit de importantă pentru arhitectura regională de securitate. Totodată, în cadrul întrevederii cu vicepreședintele și ministrul afacerilor interne din Serbia a fost evocată colaborarea foarte bună dintre România și Republica Serbia din cadrul organizațiilor internaționale, cât și perspectivele de aprofundare a cooperării sectoriale.